Buna ! Am o intrebare ! In momentul de fata lucrez de o luna si intre timp m-am inscris si la o alta universitate , pot sa beneficiez de aceasta prima de angajare ?
Aveti mai jos prevederile legale pentru prima de incadrare.Intrucat nu ati precizat situatia dvs. anterioara, verificati cu atentie daca si la care articol va incadrati.
Legea nr.76/2002:
ART. 73^1*)
(1) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării.
(2) Absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, în condiţiile prevăzute la alin. (1), beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (2) se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni de la data angajării.
(4) Valoarea indicatorului social de referinţă, avută în vedere la calculul indemnizaţiei de şomaj la care persoanele prevăzute la alin. (2) ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, dacă nu s-ar fi angajat, este valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data angajării.
(5) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2):
a) absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
b) absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
c) absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ;
d) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;
e) absolvenţii pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează potrivit art. 44 lit. a).
(6) Persoanele care beneficiază de prima de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării, prevăzută la alin. (1), au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel deal doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
ART. 74
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.
ART. 75
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.
ART. 75^1
(1) Prima de încadrare şi prima de instalare, prevăzute la art. 74 şi art. 75, denumite în continuare prime de mobilitate, se acordă, la cerere, în condiţiile art. 74 şi art. 75, şi şomerilor de lungă durată înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
(2) Prima de încadrare prevăzută la art. 74 nu se cumulează cu prima de instalare prevăzută la art. 75.
(3) Beneficiază de primele de mobilitate persoanele care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
(4) Nu beneficiază de primele de mobilitate:
a) persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;
b) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
c) persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează potrivit art. 44 lit. a);
d) absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii;
e) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
(5) Persoanele care beneficiază de prime de mobilitate au dreptul la menţinerea acestora şi în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii, respectiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea în care îşi au domiciliul sau, după caz, în aceeaşi localitate în care a fost şi primul angajator la care persoana s-a încadrat în muncă şi, ca urmare, şi-a schimbat domiciliul în acea localitate.
Somer indemnizat 2014
Annc
Buna ziua!
Am si eu o intrebare referitoare la facilitatile pe care le au absolventii 2014 care se incadreaza in munca pe perioada primirii indemnizatiei de ... (vezi toată discuția)
Nelamurire
lavinia10
Buna,
Am auzit recent ca exista un ajutor acordat de stat pentru tinerii proaspat absolventi, angajati in alta localitate decat cea de resedinta, daca are ... (vezi toată discuția)