1. Regula in materie este incetarea contractului individual de munca din initiativa salariatului dupa expirarea unui termen de preaviz, in conditiile art. 81 C. muncii. Prin exceptie, contractul individual de munca inceteaza prin demisie fara preaviz in situatia in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca(art.81 alin.8 C.mun.) sau acesta renunta total la termenul de preaviz (art.81 alin.7 C.mun.)
2. Puteti solicita incetarea c.i.m. prin acordul partilor - art.55 lit.b C.mun. - implica realizarea unui acord al partilor cu privire la data incetarii c.i.m. ... in acest caz, nu se acorda preaviz.
3. Daca va dati demisia si este cu preaviz , atunci absenţa nemotivată de la locul de muncă în perioada de preaviz atrage posibilitatea sancţionării disciplinare a dvs, inclusiv prin desfacerea disciplinara a c.i.m.
4. La art.40 alin.2 C.mun. sunt prevazute anumite obligatii ale angajatorului , si anume:
acestora.
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unitatii. Periodicitatea comunicarilor se stabileste prin negociere in contractul colectiv de munca aplicabil;
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de lege;
h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.
Daca una dintre aceste obligatii nu a fost indeplinita de catre angajator, atunci salariatul poate demisiona fara preaviz.