In cazul cand partile ajung la concluzia ca vor sa renunte la a continua procesul civil inceput, acesta se consemneaza si se legifereaza prin hotarare judecatoreasca.
Reglementarea tranzactiei judiciare in dreptul procesual:
In cadrul procesului civil, hotararea ce cuprinde in dispozitiv insasi invoiala partilor reprezinta un contract intervenit intre parti prin mijlocirea justitiei, asadar un contract judiciar, de unde s-a retinut ca trebuie respectate conditiile de fond si de forma (sus-referite) pentru validitatea actelor juridice..
Asadar, partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca tranzactia lor (art. 438, alin. 1 NCPC).
Coroborand dispozitiile art. 438 NCPC cu cele ale art. 2267, rezulta ca tranzactia judiciara poate interveni in orice faza procesuala, de la judecarea pe fond a cauzei si pana la faza executarii silite.
Si in NCPC a fost pastrata reglementarea distincta a celor doua ipoteze procedurale, respectiv:
Situatia in care partile se infatiseaza in chiar ziua stabilita pentru judecata, caz in care solicitarea acestora privind emiterea hotararii de expedient va putea fi primita chiar de un singur judecator (art. 438, alin. 2 NCPC)
Imprejurarea ca partile se infatiseaza intr-o alta zi (intre termene), instanta de judecata ve da hotarerea in camera de consiliu (art. 438, alin. 3 NCPC).
Tranzactia partilor va fi incheiata in forma scrisa si alcatuieste dispozitivul hotararii astfel pronuntate (art. 439 NCPC).
Hotararea de expedient intruneste calitatea de titlu executoriu, in baza dispozitiilor coroborate ale art. 632, alin. 2 NCPC si a art. 633, pct. 2 NCPC.
Hotararea care consfinteste tranzactia intervenita intre parti va putea fi atacata, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanta ierarhica superioara (art. 440 NCPC).
Faptul ca hotararea nu este susceptibila si de apel este explicabil prin aceea ca instanta ce pronunta hotararea de expedient nu procedeaza la o judecare a fondului, limitandu-se la a verifica daca tranzactia este rezultatul vointei neviciate a partilor si daca prin aceasta se urmareste un scop licit.
Calea de atac a recursului este limitata la „motive procedurale”, respectiv numai motivele in legatura cu regulile de urmat in ceea ce priveste darea hotararii de expedient[8], celelalte motive de casare (art. 488, alin. 1, pct. 7 si 8) fiind inadmisibile in speta, intrucat hotararea de expedient este lipsita de autoritate de lucru judecat (instanta nefacand altceva decat sa consfinteasca vointa partilor in curpinsul hotararii) iar critica referitoare la incalcarea ori aplicarea gresita a normelor de drept material este inlaturata prin chiar dispozitia textului procedural.
S-a retinut ca impotriva hotararii de expedient poate fi exercitata calea de atac a contestatiei in anulare si – numai pentru unele motive – si cea a revizuirii, intrucat cea din urma poarta exclusiv asupra hotararilor date asupra fondului, iar in cazul hotararii de expedient s-ar putea invoca numai motivele prevazute de art. 509, alin. 1, pct. 2, 7 si 8 NCPC.
Dispozitiile NCPC privitoare la tranzactia judiciara se aplica in mod corespunzator si in cazul in care invoiala partilor este urmarea procedurii de mediere (art. 441 NCPC).
Asadar, in ipoteza in care partile au ajuns la un compromis pe calea medierii, la cererea acestora, instanta de judecata va verifica modul in care medierea a condus la solutionarea in tot sau in parte a situatiei litigioase si va incuviinta acordul de vointa al partilor, in limitele intelegerii acestora.
In ipoteza descrisa la art. 441, prezinta importanta practica si verificarea nedepasirii termenului de perimare, de trei luni, calculat de la data semnarii contractului de mediere, potrivit art. 62, alin. 2 din Legea nr. 192/2006.
Hotararea de expedient pronuntata in baza unui acord de mediere constituie titlu executoriu potrivit dispozitiilor art. 63, alin. 3 din Legea nr. 192/2006.