1) Daca doresc ca o persoana sa isi stabileasca resedinta in casa mea, este absolut necesara incheierea unui contract de comodat sau sunt suficiente completarea Anexei 12 (declaratia de luare in spatiul locativ a proprietarului), respectiv a Anexei 14 (declaratia solicitantului privind domiciliul si resedinta) ?
2) Care este consecinta legala in caz ca nu se anunta la Politie noua resedinta ?
Potrivit art. 30 din Ordonanta de Urgenta nr. 97/2005, resedinta se inscrie in actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieste mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinta secundara.
Mentiunea de stabilire a resedintei se acorda pentru perioada solicitata, dar nu mai mare de un an, si are valabilitate pe timpul cat persoana locuieste in mod efectiv la adresa declarata ca resedinta.
Nu este obligatoriu de incheiat contract de comodat sau de locatiune
Daca domiciliul unde se solicita viza de resedinta este in imobil de locuit in comun,este obligatoriu ca in termen de 15 zile sa se solicite inregistrarea persoanei in cartea de imobil
Persoana care gazduieste o alta persoana, in mod neintrerupt, pe o perioada mai mare de 30 de zile, exceptie facand persoana care locuieste la o alta adresa decat cea de domiciliu, in interesul serviciului sau in scop turistic are obligatia de a anunta politia sau serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor de la locul unde este situat imobilul,sub sanctiunea suportarii amenzi contraventionale,legal prevazute
Este necesar sa-i dati acordul fie personal fiind prezent la serviciul de evidenta, fie prin declaratie la notar. Anexa 12 se foloseste pentru cei de la sate sau pentru cei care sunt la pat, nedeplasabili. Nu este necesar sa incheiati un contract de comodat dar daca doriti incheierea lui atunci in acest caz nu mai este necesara prezenta dvs sau acordul scris.