Din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75/21.01.2005 și HG nr. 479/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 28/1999:
Se excepteaza de la obligativitatea folosirii casei de marcat:
a) comertul ocazional cu produse agricole autohtone efectuat de catre producatorii agricoli individuali detinatori de autorizatie in piete, targuri, oboare sau in alte locuri publice autorizate, livrarile de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcari auto a caror contravaloare se incaseaza prin automate, precum si activitatile de jocuri de noroc desfasurate cu mijloace tehnice de joc ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
b) serviciile de alimentatie publica efectuate in mijloace de transport public de calatori;
c) vanzarea de ziare si reviste prin distribuitori specializati;
d) transportul public de calatori in interiorul unei localitati pe baza de bilete sau abonamente tiparite conform legii, precum si cu metroul;
e) activitatile pentru care incasarile se realizeaza pe baza de bonuri cu valoare fixa tiparite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expozitii, targuri si oboare, gradini zoologice si gradini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc si altele similare;
f) activitatile de asigurari si ale caselor de pensii, precum si activitatile de intermedieri financiare, inclusiv activitatile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activitatile de schimb valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decat operatiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta institutiilor de credit, apartinand acestor institutii, precum si cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;
g) activitatile desfasurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implica crearea unei societati comerciale;
h) vanzarea obiectelor de cult si serviciile religioase prestate de institutiile de cult;
i) comertul cu amanuntul prin comis-voiajori, precum si prin corespondenta, cu exceptia livrarilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine si unitatile de alimentatie publica, pe baza de comanda;
j) serviciile de instalatii, reparatii si intretinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
m) vanzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de catre agentiile de turism, definite potrivit legii;
k) furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice si termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobila, de posta si curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;
l) efectuarea lucrarilor de constructii, reparatii, amenajari si intretinere de locuinte;
m) serviciile medicale cu plata prestate la domiciliul sau la locul de munca al clientului;
n) serviciile de transport feroviar public de calatori in trafic intern si international, prestate de societati comerciale persoane juridice romane.