1. OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă
Art. 7
(1)În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o salariată că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)–e), acesta are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
(2)De la data primirii înştiinţării medicul de medicina muncii şi inspectoratul teritorial de muncă vor verifica condiţiile de muncă ale salariatei la termenele şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 27
(1)Încălcarea următoarelor dispoziţii constituie contravenţie şi se sancţionează astfel:
a)încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4, 5, 6, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 17, 18 şi art. 26 alin. (1), cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei;
b)încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 9, 10, 11, art. 12 alin. (3), art. 13, 14, 15, 19, art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
(2)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale corespunzătoare se fac de către:
a)inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă pe a căror rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 6, art. 7 alin. (1), art. 8, 9, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 17 alin. (1), art. 18, art. 19 alin. (1) şi (4), art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1);
...
2. Nerespectarea legilor si a altor acte normative care reglementeaza domeniul muncii, relatiile de munca, securitatea si sanatatea in munca poate fi sesizata Inspectoratului Teritorial de Munca si/sau Inspectiei Muncii.
Sesizarile pot fi transmise catre ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca) prin:
- posta;
- e-mail;
- fax;
- inregistrate chiar la sediul institutiei.
3. Normele de aplicare a OUG 96/2003:
Art. 2. - În vederea aplicãrii prevederilor ordonanţei de urgenţã se parcurg în mod obligatoriu urmãtoarele etape:
a) salariata gravidã efectueazã consultaţii prenatale la medicul de familie şi, dupã caz, la medicul specialist, în vederea atestãrii stãrii sale fiziologice de graviditate, în conformitate cu art. 2 lit. c) din ordonanţa de urgenţã;
b) medicul de familie şi/sau, dupã caz, medicul specialist completeazã Carnetul gravidei şi Anexa pentru supravegherea medicalã a gravidei şi lãuzei pentru atestarea fie a stãrii fiziologice de graviditate, fie a faptului cã salariata a nãscut recent sau cã alãpteazã, în conformitate cu Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 12/2004 pentru adoptarea Protocolului privind Metodologia efectuãrii consultaţiei prenatale şi a consultaţiei postnatale, Carnetului gravidei şi Anexei pentru supravegherea medicalã a gravidei şi lãuzei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004;
c) salariata înştiinţeazã angajatorul, depunând, în copie, Anexa pentru supravegherea medicalã a gravidei şi lãuzei, completatã corespunzãtor de medic, la compartimentul resurse umane din cadrul unitãţii, însoţitã de o cerere scrisã care sã conţinã informaţii referitoare la starea proprie de maternitate, în conformitate cu art. 2 lit. c)-e) din ordonanţa de urgenţã, şi, dupã caz, solicitarea de a i se aplica mãsurile de protecţie prevãzute de aceasta;
d) angajatorul transmite copii de pe documentele depuse de salariatã, în termen de 10 zile lucrãtoare de la data depunerii lor, medicului de medicina muncii, care asigurã supravegherea stãrii de sãnãtate a angajaţilor din unitate, precum şi inspectoratului teritorial de muncã în a cãrui razã teritorialã îşi desfãşoarã activitatea;
e) angajatorul împreunã cu medicul de medicina muncii efectueazã evaluarea privind riscurile la care este supusã salariata la locul ei de muncã, întocmesc şi semneazã Raportul de evaluare privind riscurile la care este supusã salariata la locul ei de muncã, denumit în continuare Raport de evaluare, întocmit conform art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã;
f) în baza Raportului de evaluare, angajatorul înştiinţeazã salariata, în termenul prevãzut la art. 9 alin. (3), despre rezultatele evaluãrii privind riscurile la care poate fi supusã la locul ei de muncã şi despre mãsurile suplimentare de protecţie pe care trebuie sã le respecte atât angajatorul, cât şi salariata prin Informarea privind protecţia maternitãţii la locul de muncã, întocmitã potrivit modelului prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentele norme metodologice;
g) salariata ia cunoştinţã de conţinutul Informãrii privind protecţia maternitãţii la locul de muncã şi, dacã este cazul, solicitã concediu de risc maternal, în condiţiile prevãzute la art. 5, 6 şi 7;
h) inspectoratul teritorial de muncã, în termen de 30 de zile lucrãtoare de la data primirii documentelor, efectueazã o verificare a condiţiilor de muncã ale salariatei pentru a verifica modul în care se respectã prevederile ordonanţei de urgenţã şi ale prezentelor norme metodologice. Rezultatele controlului vor fi înaintate în scris angajatorului, iar în cazul constatãrii neîndeplinirii unor mãsuri vor fi aplicate sancţiunile prevãzute de lege.
Art. 5. - (1) Concediul de risc maternal, definit la art. 2 lit. h) din ordonanţa de urgenţã, este concediul pe care poate sã îl solicite o salariatã care se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 2 lit. c)-e) din ordonanţa de urgenţã, în cazul în care angajatorul, ca urmare a evaluãrii riscurilor prezente la locul de muncã al salariatei, nu poate, din motive justificate în mod obiectiv, sã dispunã mãsura modificãrii condiţiilor şi/sau programului de muncã al acesteia sau mãsura repartizãrii ei la alt loc de muncã, fãrã riscuri pentru sãnãtatea sau securitatea sa şi/sau a fãtului ori a copilului.
(2) Concediul de risc maternal se solicitã de cãtre salariata prevãzutã la alin. (1) ca urmare a primirii Informãrii privind protecţia maternitãţii la locul de muncã, prevãzutã la art. 2 lit. f).
Art. 6. - (1) Documentul medical eliberat de medicul de familie sau, dupã caz, de medicul specialist care atestã faptul cã o salariatã se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 2 lit. c)-e) din ordonanţa de urgenţã este fie adeverinţa medicalã-tip aprobatã de Ministerul Sãnãtãţii, fie Carnetul gravidei şi Anexa pentru supravegherea medicalã a gravidei şi lãuzei în conformitate cu Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 12/2004.
(2) Documentul medical menţionat la alin. (1) trebuie sã conţinã constatarea stãrii fiziologice de sãnãtate a salariatei şi recomandãri privind protecţia acesteia la locul de muncã.
(3) În cazul salariatei gravide, documentul medical trebuie sã conţinã data prezumtivã a naşterii, precum şi recomandãri privind capacitatea de muncã a acesteia pe timp de zi sau, dacã este cazul, pe timp de noapte, precum şi în condiţii de muncã definite în prezentele norme metodologice ca insalubre sau greu de suportat.
(4) În cazul salariatei care a nãscut recent şi/sau alãpteazã, documentul medical trebuie sã conţinã datele privind începutul şi sfârşitul prezumtiv al perioadei vizate şi recomandãri privind capacitatea de muncã a acesteia.
(5) Consultaţiile postnatale efectuate de salariatã pe o perioadã de 6 luni dupã naştere vor lua în considerare eventualele modificãri ale capacitãţii de muncã a salariatei şi vor conţine recomandãri corespunzãtoare.
(6) Salariata va prezenta angajatorului, în copie, documentul medical menţionat la alin. (1), în maximum 5 zile lucrãtoare de la data eliberãrii.
4. Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist care urmareste sarcina, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.