1. Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit in ultimul an anterior datei nasterii copilului timp de 12 luni, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
2. In speta, va trebui sa realizati venituri supuse impozitului pe venit pentru a putea beneficia de indemnizatia pentru CCC.
Se iau in calcul: veniturile din salarii, din activităţi independente şi din activităţi agricole prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr.111/2010 si definite la art. 46, art. 55 alin. (1) şi (2) şi art. 71 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:
Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
(1.1) Limitele minima si maxima ale indemnizatiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR.
(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 2,4 ISR.
...
3. Sau sa va fi aflat intr-una din situatiile asimilate de mai jos :
art.2 din OUG 111/2010:
....
(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
b) s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;
c) au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
d) au beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii;
f) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului;
h) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap;
i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;
j) se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, aşa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
k) au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat;
m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului „A doua şansă“, sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
n) au calitatea de doctorand, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ preuniversitar şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
p) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, organizat potrivit legii, şi începerea învăţământului universitar, cursuri de zi, în acelaşi an calendaristic;
q) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
t) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;
u) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
v) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire.
(6) În vederea acordării drepturilor prevăzute la alin. (1), persoanele care au realizat activităţi profesionale în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulament, beneficiază de totalizarea perioadelor de activitate realizate în aceste state în condiţiile prevăzute de acesta.