Codul fiscal - art. 56 Deducere personală
...................
(3) Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.
Norme Metodologice de aplicare a Codului fiscal:
93. După gradul de rudenie rudele se grupează astfel:
- rude de gradul întâi, cum ar fi: părinţi şi copii;
- rude de gradul al doilea, cum ar fi: bunici, nepoţi şi fraţi/surori.
100. Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la plătitorul de venituri din salarii o declaraţie pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
- datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreţinere (numele şi prenumele, codul numeric personal).
În ceea ce priveşte copiii aflaţi în întreţinere, la această declaraţie contribuabilul care realizează venituri din salarii va anexa şi adeverinţa de la plătitorul de venituri din salarii a celuilalt soţ sau declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală pentru acel copil.
101. Declaraţia pe propria răspundere a persoanei aflate în întreţinere, cu excepţia copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- datele de identificare a persoanei aflate în întreţinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- datele de identificare a contribuabilului care beneficiază de deducerea personală corespunzătoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- acordul persoanei întreţinute ca întreţinătorul să o preia în întreţinere;
- nivelul şi natura venitului persoanei aflate în întreţinere, inclusiv menţiunea privind suprafeţele de teren agricol şi silvic deţinute, precum şi declaraţia afirmativă sau negativă cu privire la desfăşurarea de activităţi de: cultivare a terenurilor cu flori, legume şi zarzavat în sere, în solarii amenajate şi în sistem irigat; cultivare a arbuştilor şi plantelor decorative, ciupercilor; exploatare a pepinierelor viticole şi pomicole;
- angajarea persoanei întreţinute de a comunica persoanei care contribuie la întreţinerea sa orice modificări în situaţia venitului realizat.
Declaraţiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale nu sunt formulare tipizate.
Asadar, un agajat poate sa-si ia mama in intretinere.