avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 409 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Doua dosare deschise pentru aceeasi cauza
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Doua dosare deschise pentru aceeasi cauza

Buna ziua,

Va rog mult sa-mi spuneti cum se anuleaza un dosar in cazul in care s-au descgis doua dosare (civil) pentru aceeasi cauza.

Multumesc anticipat
Cel mai recent răspuns: iunana , utilizator 17:03, 16 Noiembrie 2014
Puteti invoca excepția conexării acestor dosare.

CAPITOLUL IV
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

Art. 139
Excepţia conexităţii
(1) Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
(2) Excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
(3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe.
(4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se va face la acea instanţă.
(5) În orice stare a judecăţii procesele conexate pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în stare de judecată.
Daca, pe langa "aceeasi cauza", exista si identitate de parti si obiect al cererilor de chemare in judecata, altfel spus intre ele exista mai mult decat o simpla legatura, in opinia mea se impune invocarea art. 138 CPC, respectiv exceptia litispendentei, care prevaleaza fata de exceptia conexitatii.
Sunt identice actiunile sau sunt deschise de parti diferite?
sunt identice, aceleasi parti, aceeasi cauza

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Conexare scafesandreea scafesandreea Cererea reconventionala neintrodusa in termenul prevazut de lege se judeca separat. Este posibila conexarea ulterioara a cauzelor? Da/nu? Cand? Multumesc ... (vezi toată discuția)
Conexare dosare - contestatie decizie suspendare cm si desfacere cm ContSters42601 ContSters42601 Sa contestat decizia de suspendare contract munca dar pina la punerea pe rolul instantei a fost desfacut si contractul de munca a carei decizie a fost si ea ... (vezi toată discuția)
Am dosar de revendicare cdumitc cdumitc Am dosar de revendicare cu termen 25 02.2014. expertiza in executare la care instanta nu mi-a admis obiectivul istoricul parcelei si stabilirea liniei de ... (vezi toată discuția)