avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1430 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Concediul prenatal, postnatal si CCC
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Concediul prenatal, postnatal si CCC

Buna ziua. Sunt insarcinata in 32 de saptamani si ar trebui sa intru in concediul prental. Problema este ca in perioada concediului prenatal/postnatal e posibil ca locul meu de munca sa nu mai existe, adica se vor face niste restructurari. In plus, eu sunt angajata aici pe perioada determinata. Va rog sa-mi spuneti daca voi beneficia de concediul prenatal, postnatal, avand in vedere ca postul meu nu va mai exista? Si ce se va intampla cu indemnizatia de crestere a copilului avand in vedere ca postul meu se va desfiinta inainte ca eu sa nasc, deci nu voi mai avea 12 luni consecutive contributie la stat anterioare nasterii copilului? Mentionez ca mai am un contract pe drepturi de autor, oare acesta m-ar putea salva? Cineva mi-a spus ca in cazul in care locul meu de munca nu va mai exista, imediat ce se va desfiinta, trebuie sa ma duc sa-mi depun actele pentru somaj, chiar daca sunt in prenatal/postnatal. Este adevarat? Va multumesc
Cel mai recent răspuns: Valeriu TUDOR , Consultant resurse umane 14:27, 10 Decembrie 2014
1. Conform art. 7 din O.U.G. nr. 158/2005, stagiul de cotizare necesar pentru obtinerea concediului si indemnizatiei de maternitate este de cel putin o luna in ultimele 12 luni anterioare lunii de acordare a concediului medical de maternitate, care este inscrisa in certificatul medical emis de medicul abilitat de lege in acest sens.

2. In cazul in care c.i.m. inceteazade drept - la data expirarii duratei pentru care a fost incheiat - va trebui sa va inscrieti la somaj. Din somaj puteti intra in concediu de maternitate si apoi in CCC.
Pe durata acestor concedii , potrivit art.45 din Legea nr.76/2002, plata indemnizatiei de somaj este suspendata si care se va relua la terminarea fiecaruia dintre aceste concedii.

Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca:
Art. 41.
(1) Persoanele care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj au urmãtoarele obligaţii:
...
e) sa instiinteze in scris agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate aparitia starii de incapacitate temporara de munca si datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea in care functioneaza acesta, in termen de 24 de ore de la data acordarii concediului medical. In situatia in care aparitia starii de incapacitate temporara de munca a intervenit in zile declarate nelucratoare sau implinirea termenului de 24 de ore se realizeaza in zile declarate nelucratoare, persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj au obligatia de a instiinta agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate, in prima zi lucratoare.

Art. 45.
(1) Suspendarea plãţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc dupã cum urmeazã:
...
g) pe perioada acordãrii indemnizaţiei pentru incapacitate temporarã de muncã, a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pânã la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap;
...
(5) Perioada de suspendare a indemnizatiei de somaj pe perioada acordarii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca, prevazuta la alin. (1) lit. g), face parte din perioada de acordare a indemnizatiei de somaj in situatia in care nu este indeplinita obligatia prevazuta la art. 41 alin.(1) lit. e).

3. Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului , singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit in ultimul an anterior datei nasterii copilului timp de 12 luni, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010..

OUG nr.111/2010:
Art. 2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.

(1^1) Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR.

(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.

(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR.
....


art.2 alin. 5 din OUG 111/2010:
(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

b) s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;

c) au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

d) au beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;

e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii;

f) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului;

h) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;

j) se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, aşa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;

k) au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat;

m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar,inclusiv în cadrul programului „A doua şansă“, sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
....



1. Puteti sa va inregistarti la Agentia de Somaj chiar daca sunteti deja in concediu de maternitate.

2. - Daca nu indepliniti conditiile pentru a va inregistra la Agentia de Somaj puteti sa depuneti certificatele medicale pentru concediul de maternitate la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS).
- Luati legfatuta cu CJAS sa va spuna ce acte sa mai duceti la prima depunere a certificatelor medicale.
- Dupa terminarea concediului de maternitate puteti depune la Primarie actele pentru indemnizatia pentru concediu crestere copil.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Indemnizatie oana8989 oana8989 buna ziua.daca sunt insarcinata si sunt in somaj,cand termin somajul mai am 4 luni de sarcina,unde ar trebui sa cotizez pentru a primi indemnizatia? (vezi toată discuția)
Pot plati din buzunar taxele pentru a beneficia de indemnizatie crestere copil! ceapacristina ceapacristina Buna ziua, Ma confrunt si eu cu o problema. Daca am ramas insarcinata si sunt in somaj, iar somajul se termina inainte de perioada cand trebuie sa nasc, ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie crestere copil stefan_puscas stefan_puscas Buna ziua, Sotia si-a schimbat locul de munca cu o pauza de 1 luna si jumatate. De la ultimul loc de munca a intrat in somaj dupa doar 3 luni (oct-dec 2015). ... (vezi toată discuția)