avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 658 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Concediere in a 30 a zi de la angajare cu contract pe ...
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Concediere in a 30 a zi de la angajare cu contract pe durata nedeterminata

Buna seara, fetita noastra absolventa ASE cu master in 2014, s-a angajat acum o luna la o companie, cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, semnat a 3 a zi de la angajare, primele 3 zile fiind mobilizati toti angajatii la curatenie, firma tocmai isi schimbase sediul intr-un spatiu mai mare. Incadrata pe functia asistent manager si la sugestia managerilor i s-au facut 2 contracte, cate unul cu fiecare firma pentru 4ore/ zi/ 20 de ore pe saptamana, urmand ea sa lucreze 8 ore zilnic in aceeasi companie, cele 2 firme avand birourile in acelasi sediu, salariul de baza brut fiind de 1379 lei pentru fiecare contract. I-a cerut sa-si faca card la o anume banca pentru plata salariului. Pana in a 30 a zi a primit aprecieri pentru activitatea depusa, iar in ultima zi i s-a spus ca firma se restructureaza si nu mai are nevoie de toti angajatii si ea impreuna cu o alta colega angajata in aceeasi zi li s-a spus sa nu mai vina la munca de a 2 a zi. Ei au facut o precizare ca nu ii acorda despagubiri sau preaviz pentru ca a fost in perioada de proba, cu toate ca in contract scrie cum am precizat si nu i s-a transmis niciodata ca ar fi in proba.
A verificat cardul si pana la ora asta nu ii intrasera decat in jur de 850 ron drepturi salariale.
Este legal cum au procedat angajatorii ? Are fetita alte drepturi ?
Va multumim.
Ultima modificare: Sâmbătă, 7 Februarie 2015
tiab, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 19:33, 7 Februarie 2015
1. Din Codul muncii:

Art. 31
(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.
...

(3) Pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia.

(4) Pe durata perioadei de proba salariatul beneficiaza de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.
...


2. La data incetarii contractului individual de munca (CIM) trebuie sa primeasca toate drepturile banesti cuvenite inclusiv c/val zilelor de concediu de odihna cuvenite si neefectuate la data incetarii CIM.

Ultima modificare: Sâmbătă, 7 Februarie 2015
Valeriu TUDOR, Consultant resurse umane
Multumesc pentru raspuns. Din pacate va trebui sa regret si eu ca fetita si-a parasit un loc de munca inaintea acestuia, care nu era compatibil cu pregatirea ei dar era sigur si am incurajat-o impotriva vointei ei sa-si paraseasca vechiul job ca sa aibe un cv bun si experienta in domeniul ei. Daca mai intalneste 2-3 angajatori care vor proceda la fel , oare ce va mai intelege tanara absolventa ?
Art.40 alin.2 C.mun.:
(2) Angajatorului in revin, in principal, urmatoarele obligatii:
....
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
....

Prin urmare, neplata drepturilor salariale poate face obiectul :
- unei sesizari la ITM-ul in raza caruia acel angajator isi are sediul social

In sesizare veti specifica datele dvs de identitate , precum si neregulile savarsite de catre angajatorul dvs in legatura cu relatiile de munca, securitatea si sanatatea in munca . De exemplu, neplata salariului, neinregistrarea demisiei, neplata orelor suplimnetare, neacordarea reapausului saptamanal etc.

ITM-ul va constata incalcarea legislatiei muncii si va putea sanctiona - indirect - cu avertisment sau cu amenda pe angajator, dar nu-l poate obliga pe angajator sa va plateasca salariile restante.

Sesizarile pot fi transmise catre ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca) prin:
- posta;
- e-mail;
- fax;
- inregistrate chiar la sediul institutiei.

- unei actiuni in instanta la Tribunalul in raza caruia aveti domiciliul sau locul de munca.
Singura autoritate in stat care il poate obliga pe angajator este instanta de judecata. Actiunea se depune la Tribunalul in a carui raza aveti domiciliu sau locul de munca , in termen de 3 ani de la data de cand trebuia sa va plateasca salariile. Actiunea este scutita de plata taxelor judiciare.

- unei proceduri de mediere.
Medierea conflictelor de munca poate interveni atat in faza extraprocesuala (inaintea declansarii unui proces in fata instantelor de judecata) cat si in etapa procesuala (dupa ce s-au formulat cereri de chemare in judecata, apeluri sau recursuri).
Pentru medierea conflictelor individuale de munca sunt aplicabile prevederile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare. ( art. 178 (2) din Legea 62/2001 a Dialogului social).

- unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa.
Potrivit Legii nr.85/2014, valoarea-prag pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. (art.5 pct.72).


Dar in speta noastra inteleg ca angajatorul a actionat conform legii. Deci ce rost are sa ne luptam cu morile de vant ? Sa deschid un proces ca sa primesc raspunsul ca angajatorul nu a incalcat legea ?
Nu va obliga nimeni sa promovati o actiune in instanta si nici sa sesizati insitutiile abilitate in cazul in care un angajator incalca legislatia muncii.

Legea ii permite unui angajator sa inceteze c.i.m. pe durata perioadei de proba sau chiar la sfarsitul acesteia, dar il poate sanctiona si in cazul in care nu-si indeplineste obligatiile asumate prin c.i.m., de exemplu , plata salariului.
Ultima modificare: Sâmbătă, 7 Februarie 2015
Cornel Vasile, Consilier juridic

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Re : plata perioada de proba bonaparte bonaparte buna ziua ! am fost angajat recent de o firma cu delegatie in alta tara straina . partea straina nu i-a convenit de mine , partea romana m-a pus sa semnez o ... (vezi toată discuția)
Proba Veronica86 Veronica86 Săptămâna de proba se plătește (vezi toată discuția)
Contract de munca goldstar9 goldstar9 Buna ziua in urmatoarea speta: Daca firma X angajeaza pe Dorel si Ionut in constructii ,se poate face contract de proba pe o saptamana sau mai putin iar dupa ... (vezi toată discuția)