Părintele minorului poate fi decăzut din drepturile părinteşti numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 109 C. fam. care constau în greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor, iar nu şi la neexercitarea acestor drepturi şi îndatoriri. Decăderea din drepturile părinteşti în cadrul dispoziţiilor art.109 din Codul familiei invocate de reclamantă ca temei juridic al acţiunii, constituie cea mai gravă sancţiune civilă ce se poate lua împotriva părinţilor care prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, respectiv prin purtarea lor abuzivă sau prin neglijenţa gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, pun în pericol sănătatea, dezvoltarea fizică a copilului, primejduiesc educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a acestuia. Cu alte cuvinte, cazurile de decădere din drepturile părinteşti reglementate în mod limitativ de prevederile art.109 C. fam. privesc numai greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor de părinte.
Decaderea din drepturile parintesti nu scuteste parintii copilului de obligatia de a da intretinere acestuia.
~ Conținut șters la cerere ~
Dar daca prin actiunile sale, a pus in pericol atat viata mea cat si a copilului, nu este un motiv suficient de intemeiat sa fie decazut din drepturile parintesti??
in ce sens a pus in pericol viata minorului ?
de ce nu incercati sa-l actionati in judecata pentru plata pensiei de intretinere ? asa cum v-au explicat deja colegii, decaderea din drepturile parintesti se dispune in cazuri limitativ prevazute de lege.
Pt ca prinsese patima jocurilor de noroc, ajunseseram sa primim amenintari de la camatari si alte persoane dubioase carora le datora bani...Atunci cand am realizat cat de grava e situatia, am divortat.
Despre actiunea in judecata pt neplata pensiei alimentare, tocmai am scris astazi cuiva de aici ..despre asta..
"Acum 3,5 ani am divortat de sotul meu. Pt ca el nu avea serviciu in momentul divortului s--a stabilit o pensie alimentara la salariul minim pe economie de atunci.
INSA, de la divort si pana in ziua de azi (adica de 3,5 ani) , copilul meu nu a primit niciun leu ..pensie alimentara. Desi am fost intelegatoare, am tolerat , am acceptat motive, scuze, anul trecut in vara , m-am hotarat sa ii fac o plangere penala in acest sens, dupa ce in prealabil l-am avertizat despre intentiile mele. Politia insa, n-a facut nimic in acest sens si de 6 luni de zile dosarul meu e ...in stand by!
Nu vreau sa renunt la aceasta suma si nici sa las lucrurile asa. Prin urmare ma puteti ajuta sa imi spuneti daca pot face altceva in acest sens? Mai exact...n-as putea sa ii fac o plangere penala la Parchet sau pur si simplu sa-l dau in judecata pt abandon?
Va rog mult spuneti-mi ce pot face eu , pt ca se pare ca politia....n-are niciun interes sa rezolve acest cazbanal din pct lor de vedere, in conditiile in care au doare mai grele (dupa cum mi s-a spus).
In speranta ca voi primi un raspuns,
Va multumesc, "
Din pacate fara succes.. :((