In sistemul public de pensii, se poate asigura cu contract de asigurare socială orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat, atât cei care nu au nici o formă de asigurare pentru pensie sau nu au nici un venit permanent, cât şi cei care au deja o asigurare cu contract individual de munca sau care sunt asiguraţi într-un alt sistem decât cel public de pensii (avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege).
Contractul de asigurare socială se încheie între:
– persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială
şi
– casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.
Documentele care se prezintă la încheierea contractului de asigurare socială:
a) actul de identitate – certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător;
b) actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz.
Venitul lunar asigurat (VA) înregistrat în contract:
– nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut;
- poate fi modificat prin depunerea unui act adiţional la contractul de asigurare socială (formular tipizat).
Pentru anul 2015: – câştigul salarial mediu brut pe economie = 2.415 lei;
– venitul lunar asigurat: – VA minim = 845 lei (2.415 lei *35%); VA maxim = 12.075 lei (2.415 lei * 5 salarii).
- persoanele care încheie un contract de asigurare social vor stabili un venit asigurat la nivelul dorit, oricât între valoarea minimă şi cea maximă legală (în 2015, VA = cel puţin 845 lei şi cel mult 12.075 lei);
- venitul lunar asigurat (VA) va constitui baza de calcul pentru pensie şi lunar, va determina contribuţia de asigurări sociale datorată.
Contribuția de asigurări sociale datorată lunar:
Asiguraţii cu contract de asigurare social datorează lunar o contribuţie de asigurări sociale calculată în funcţie de venitul asigurat înregistrat în contract şi cota de contribuţie de asigurări sociale stabilită anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel:
cas = VA * cota legală de contribuţie
Pentru anul 2015, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat [vezi indicatori buget pe 2015, aici] s-a stabilit o cotă legală de contribuţie de asigurări sociale de 26,3% , astfel încât contribuţia lunară datorată pentru contractele de asigurare va fi :
– cel puţin 222 lei – pentru VA minimă, de 845 lei;
– cel mult 3.176 lei – pentru VA maximă, de 12.075 lei;
– între cele două limite legale, în funcţie de VA înregistrată în contract.
Plata contribuției lunare de asigurări sociale
Termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Modalităţi de plată:
– la casierie
– prin virament bancar
– cu mandat postal.
Neplata contribuţiei de asigurări sociale la termenul prevăzut generează plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate.
[ link extern ]