1. Orice salariat are dreptul de a muncii, la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea (art. 35 alin. (1) din Codul muncii ).
Fac exceptie de la aceste prevederi situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.
Asadar, legea nu instituie o limita a numarului contractelor de munca incheiate de o singura persoana fie ele cu norma intreaga sau cu timp partial, pe durata determinata sau nedeterminata.
2. Dispozitiile Codului muncii referitoare la durata timpului de munca au in vedere timpul de lucru in temeiul unui singur contract individual de munca. In cazul unui cumul de functii, interdictia referitoare la cele 40 ore si, respectiv, 48 de ore, nu isi mai gaseste aplicabilitate.
Întrucât dispoziţiile art. 111 din Codul muncii - in prezent art.114 C.mun. - se referă la un singur contract, rezultă că, în cazul salariaţilor cumularzi, nu se aplică interdicţia privind durata maximă legală a timpului de muncă de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. (Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Ţichindelean, Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 590)