În Monitorul Oficial nr. 233 de ieri a fost publicată Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Alineatul 5^1, nou introdus la art. 1 din OUG nr. 83/2014, are următorul cuprins:
(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Să înțeleg de aici că toată lumea care este salarizată la nivelul fostelor trepte 2 și 3 va fi salarizată, cu începere de luna viitoare, la nivelul fostei trepte 1? Chiar și cei care au promovat în grad profesional acum câteva luni? (sigur că răspunsul la ultima întrebare ar fi ”da” pentru că legea nu distinge).
Mulțumesc pentru opiniile dvs.