Asa este:
Legea 70/2015:
Art. 1. - (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii.
(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică Trezoreriei Statului, instituţiilor de credit, instituţiilor emitente de monedă electronică, instituţiilor care prestează servicii de plată, autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, instituţiilor financiare nebancare şi entităţilor care efectuează operaţiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operaţiunile specifice activităţii pentru care acestea au fost autorizate, precum şi operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.
(3) Prevederile prezentului capitol se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectuează în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.