Recurs dupa Cod de Procedura Civil Republicat in 2015
Articolul 488 Motivele de casare
(1) Casarea unor hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate:
1. cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale;
2. daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu pentru solutionarea cauzei ori a carui compunere a fost schimbata, cu incalcarea legii;
3. cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii;
4. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
5. cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii;
6. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei;
7. cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat;
8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.
(2) Motivele prevazute la alin. (1) nu pot fi primite decat daca ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori, desi au fost invocate in termen, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
Articolul 490 Depunerea recursului
(1) Recursul si, daca este cazul, motivele de casare se depun la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile prevazute la art. 83 alin. (3) si art. 84.
(2) Dispozitiile art. 471 se aplica in mod corespunzator. Termenul prevazut la art. 471 alin. (5) se dubleaza in cazul recursului. Intampinarea trebuie redactata si semnata de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar raspunsul la intampinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. Prin aceste acte de procedura se va mentiona daca recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci cand este admisibil in principiu, sa fie solutionat de catre completul de filtru prevazut la art. 493.
1) In instanta de recurs nu se pot produce noi probe, cu exceptia inscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sanctiunea decaderii, odata cu cererea de recurs, respectiv odata cu intampinarea.
(2) In cazul in care recursul urmeaza sa fie solutionat in sedinta publica, pot fi depuse si alte inscrisuri noi pana la primul termen de judecata.
Revizuirea
Articolul 509 Obiectul si motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
2. obiectul pricinii nu se afla in fiinta;
3. un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul ori in urma judecatii, cand aceste imprejurari au influentat solutia pronuntata in cauza. In cazul in care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. In acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat si cel invinuit de savarsirea infractiunii;
4. un judecator a fost sanctionat disciplinar definitiv pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca aceste imprejurari au influentat solutia pronuntata in cauza;
5. dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere;
7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii si cei pusi sub interdictie judecatoreasca ori cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa ii apere;
8. exista hotarari definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, care incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari;
9. partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa;
10. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca;
11. dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala prevederea care a facut obiectul acelei exceptii.
(2) Pentru motivele de revizuire prevazute la alin. (1) pct. 3, dar numai in ipoteza judecatorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotararile care nu evoca fondul.
Articolul 510 Instanta competenta
(1) Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a pronuntat hotararea a carei revizuire se cere.
(2) In cazul dispozitiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va indrepta la instanta mai mare in grad fata de instanta care a dat prima hotarare. Daca una dintre instantele de recurs la care se refera aceste dispozitii este Inalta Curte de Casatie si Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta.
(3) In cazul in care se invoca motive care atrag competente diferite, nu va opera prorogarea competentei.
(1) Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
1. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotararii;
2. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urma act de executare;
3. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului ori de hotararea care a declarat fals inscrisul, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a hotararii penale. In lipsa unei astfel de hotarari, termenul curge de la data cand partea a luat cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea prin care a fost sanctionat disciplinar definitiv judecatorul, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a hotararii de sanctionare disciplinara;
5. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua in care s-au descoperit inscrisurile ce se invoca;
6. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua in care partea a luat cunostinta de casarea, anularea sau schimbarea hotararii pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a hotararii de casare, anulare sau schimbare;
7. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua in care statul ori alta persoana de drept public a luat cunostinta de hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a acesteia; in cazul minorilor, persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca sau sub curatela termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunostinta de hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la dobandirea capacitatii depline de exercitiu sau, dupa caz, de la inlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdictie, de la incetarea curatelei ori inlocuirea curatorului;
8. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data ramanerii definitive a ultimei hotarari.
(2) In cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile si se socoteste de la incetarea impiedicarii.
(3) Pentru motivele prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 10 si 11, termenul este de 3 luni de la data publicarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(4) Revizuirea se motiveaza prin insasi cererea de declarare a caii de atac sau inauntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sanctiunea nulitatii.
(5) Daca prin aceeasi cerere se invoca motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4) se aplica in mod corespunzator pentru fiecare motiv in parte.