1. Art.44 C.mun.
....
(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
2. HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Art. 5
(1) Personalului trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri i se acordă:
A. În străinătate:
a) o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea;
b) o sumă zilnică în valută, denumită în continuare plafon de cazare, în limita căreia personalul trebuie să-şi acopere cheltuielile de cazare.
B. În ţară:
a) salariul stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, pe toată durata deplasării, în cazul personalului care, pe timpul deplasării în străinătate, îşi menţine calitatea de salariat;
b) o indemnizaţie lunară în lei calculată în raport cu salariul de bază şi sporul de vechime, corespunzător funcţiei şi gradului profesional, în cazul personalului care se deplasează în interesul unităţii trimiţătoare, pentru a participa la cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, cu suportarea parţială sau integrală a cheltuielilor de către diferite organizaţii sau alţi parteneri externi, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice şi căruia, pe timpul absenţei din ţară, i se suspendă contractul de muncă, după cum urmează:
– 25% pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreţinerea locuinţei;
– 25% pentru fiecare copil sau părinte aflat în întreţinere, potrivit legii, în ţară, precum şi pentru soţul/soţia care nu realizează venituri.
......
Art. 8
(1) Personalul trimis în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri, beneficiază de 50% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează, în cazul în care cheltuielile pentru masă se suportă de către partenerii externi.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică corespunzător şi:
a) personalului care pe timpul deplasării în străinătate se internează în spital, pentru cazurile şi în condiţiile stabilite potrivit prezentei hotărâri;
b) membrilor colectivelor sportive, artistice, ştiinţifice şi altele asemenea, în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a acestora în străinătate se suportă din sumele plătite organizatorilor reuniunilor sau manifestărilor la care iau parte, la nivelul comunicat de către aceştia.