buna ziua, doresc sa stiu daca este legal sa se infiinteze poprire, in acelasi timp si pe conturile din banci si pe salariu/pensie si daca da, ce articol de lege prevede acest lucru. Multumesc anticipat.
Art. 622 Cod de Procedura Civila alin 3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.
Art. 624: Modalităţi de executare
Executarea silită se efectuează prin:
1.urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;
2.predarea către creditor a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fără drept de debitor;
3.alte măsuri prevăzute de lege.
daca unul dintre conturile poprite este cel in care va primiti salariul atunci este nelegal.
Procedand asa, vi se popreste intregul salariu iar nu cota legala de 1/3 (sau pana la 1/2 in anumite cazuri). Daca asa stau lucrurile, atunci poprirea pe contul de salariu trebuie desfiintata prin formularea unei contestatii la executare.