Indemnizatia de somaj nu se poate cumula cu veniturile din salarii.
Legea nr.76/2002 :
Art. 34
(1) Somerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
........
art.15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca
....
(2) Prin activitati autorizate potrivit legii se intelege:
a) activitatile economice desfasurate de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si/sau intreprinderi familiale conform legii;
b) exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozitiilor legale speciale;
c) exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de catre zilieri;
d) activitati desfasurate de persoane fizice in urma carora se realizeaza venituri din agricultura, silvicultura sau piscicultura conform art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) activitati in urma carora se realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor conform art. 61 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”
(3) Se considera ca nu realizeaza venituri, potrivit prevederilor art. 5 pct. IV lit. c), art. 17 alin. (1) lit. f), art. 34 alin. (1) lit. b) si alin. (3) lit. b) si art. 66 alin. (1) din lege:
a) persoanele care nu realizeaza venituri impozabile sau care realizeaza venituri neimpozabile in conformitate cu Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoanele care realizeaza venituri din salarii reprezentand plati compensatorii acordate persoanelor disponibilizate din bugetul angajatorului, in temeiul contractului colectiv de munca aplicabil;
c) persoanele care realizeaza venituri din investitii, venituri din premii si din jocuri de noroc si venituri din transferul proprietatilor imobiliare definite conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.