Fisa postului trebuie sa cuprinda atributii pentru functia de electromecanic.
Din practica judiciara :
1. „Dacă nu se modifică natura muncii prestate, schimbarea atribuţiilor postului prin modificarea fişei de post nu constituie o modificare a contractului individual de muncă. Păstrarea denumirii funcţiei, însoţită de adăugarea unor atribuţii noi celor iniţial stabilite prin fişa postului, care au o altă natură şi corespund în fapt unei funcţii, are semnificaţia modificării unui element esenţial al contractului individual de muncă, şi anume felul muncii. În acest caz, este necesară încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (3) C. muncii (...)".
( C. Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1709/R/2009, în R.G. Cristescu, C. Cristescu, Codul muncii modificat şi republicat 2011. Analize şi soluţii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 47.)
2." 1.Raporturile juridice de muncă individuale, au un caracter consensual, deoarece depind exclusiv de voinţa părţilor, în condiţiile în care manifestarea lor de voinţă este suficientă şi determinantă în naşterea acestor raporturi. Numai lipsa consimţământului ar putea atrage sancţiunea nulităţii actului ce nu poate fi confirmat prin modalităţile asemănării acestuia conform dreptului comun. Aşadar contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă. Or, exprimarea consimţământului la încheierea actelor juridice contestate produce efectele pentru care s-au încheiat.
2. Refuzul de a accepta noile atribuţii stabilite în fişa postului după exprimarea voinţei de a modifica contractul individual de muncă, reprezintă o atitudine culpabilă a recurentului reclamant. Actul adiţional a cărui anulare se cere nu cuprinde clauze contrare sau drepturi sub nivelul stabilit prin acte normative, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 11 Codul Muncii. Contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă.
3. Pretenţiile cu privire la neacordarea bonurilor de masă, lipsa comunicării deciziei de sancţionare nr. 287 şi a celorlalte adrese, emise de intimată exced obiectului supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens."
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 188/R din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)