Potrivit Legii 95/2006, pentru a beneficia de serviciile medicale oferite de stat o persoana trebuie sa se asigure in sistemul de sanatate. Daca nu are nici un venit se poate asigura in sistemul de sanatate prin incheierea unui contract de asigurare cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate sau poate deveni coasigurata a sotiei/sotului.
Venitul minim asigurat este salariul minim pe economie (1050lei), iar contributia lunara de plataeste de 5,5% din venitul asigurat.
In cazul venitului asigurat egal cu salariul minim pe economie contributia este de 58 lei pe luna.
Actele necesare pentru incheierea contractului de asigurare, cu care trebuie sa va prezentati la CJAS:
- copie carte identitate/buletin
- certificat de atestare fiscala pentru a dovedi ca nu obtineti venituri din alte surse
Art.268 din Legea nr.95/2006
.........
(2) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:
a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;
c) să achite atât contribuţia legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere prevăzute la lit. a) sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situaţiilor în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz.