Locuim într-o curte comună cu o persoană bolnavă psihic, adesea ( săptămânal), amenţările şi jignirile din partea ei sfârşesc la Poliţie. Agenţii , deşi constată comportamentul ei deviant spun că nu o pot amenda , că este bolnavă psihic. Singurul membru al familiei ei care stă cu ea este unul dinre copiii ei, cu handicap, el fiind singurul care o poate trimite la tratament. Suntem în proces de dezmembrare a imobilului din care fratele meu şi cu mine deţinem 90 % şi ea 10%. Deja am ajuns să ne temem de ea ,fiind în stare de orice. Chiar nu se poate face nimic în sensul acesta?
Avand in vedere aspectele precizate,incercati sa contactati directia de protectie a copilului sau serviciul specializat din primarie care detin autoritatea si competenta sa dispuna comisie sociala de verificare care poate concluziona institutionalizarea persoanei in cauza in unitate medicala de profil