1. OUG 111/2010
art. 15
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)–c).
.....
Normele de aplicare a OUG 111/2010:
Art. 23.
(1) Dreptul reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului se cuvine dupã cum urmeazã:
a) începând cu ziua urmãtoare celei în care înceteazã, conform legii, concediul de maternitate, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului, indiferent de persoana îndreptãţitã care solicitã dreptul, dacã cererea este depusã în termen de 60 de zile lucrãtoare de la acea datã;
...
2. Data nasterii= 30 iulie
Perioada eligibila pentru CCC este august 2014 -iulie 2015.
3. n prezent, numai Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani, astfel cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent de opţiune.
Proiectul de lege se afla in curs de legiferare la Camera Deputatilor care este for decizional in privinta acestuia.