Va rog frumos sa imi spuneti si mie in termeni mai populari urmatoarea hotarare pentru ca mi-am prins un piculet urechile in interpretarea ei
Solutia pe scurt: Admite cererea, astfel cum a fost modificată. Dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, prin acord. Dispune revenirea petentei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de NICOLAE. Stabileşte ca autoritatea părintească a minorului să se exercite în comun de ambii părinţi. Ia act de tranzacţia încheiată între părţi cu privire la stabilirea locuinţei minorului, stabilirea contribuţiei petentului la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului şi stabilirea modalităţii de menţinere a legăturilor personale dintre tată şi copil, pe care o consfinţeşte ca atare. Stabileşte ca tatăl petent să achite în favoarea minorului suma de bani lunară cu titlu de contribuţie la cheltuielile minorului începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 25.11.2014, până la majoratul copilului. Executorie provizoriu de drept cu privire la stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, stabilirea modului de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul şi obligaţia de întreţinere. Definitivă cu privire la divorţ. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare cu privire la cererile accesorii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.10.2015.
Sunteţi divorţat, hotărârea este definitivvă privind desfacerea căsătoriei şi numelui fostei soţii.Pentru celelalte capete de cerere se poate declara apel în termenul specificat.Adică, dacă nu sunteţi mulţumit cu domiciliul copilului sau cu programul de vizită, puteţi face apel, deşi v-aţi înţeles anterior printr-o tranzacţie.
dacă în temen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii(pe care o primiţi acasă, prin poştă) nu faceţi apel niciunul, hotărârea devine definitivă şi pentru acele aspecte .