Am o nelamurire in legatura cu semnificatia veniturilor nete ce sunt luate in considerare pentru calculul indemnizatiei.
Angajatorul, pe langa adeverinta cu veniturile pe ultimile 12 luni mi-a eliberat inca o adeverinta cu sumele pe ultimile 12 luni reprezentate de bonurile de masa.
Cei de la ajutor social au spus ca vor fi luate in considerare. Am facut calculul si observ ca nu a fost asa.
Cum este corect? Cu sau fara valoarea bonurilor de masa?!
1. Tichetele de masa sunt luati in calculul indemnizatiei pentru concediu crestere copil (CCC).
2. Din Ordinul MMFPS 1474/2011:
Situatie:
Sunt considerate tichetele de masă venituri din salariu şi se iau în considerare la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului?
Solutie:
Potrivit definiţiei de la art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. De asemenea, sunt asimilate salariilor şi orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii, în această categorie intrând şi tichetele de masă, tichetele de vacanţă etc.
3. Daca spuneti ca nu au fost luate in calcul contestati la AJPIS decizia de stabilire a indemnizatiei pentru CCC.