Contractele colective de muncă şi actele adiţionale la acestea incheiate la nivel de unitate se înregistrează prin grija părţilor la inspectoratul teritorial de muncă.
DOSARUL ÎNTOCMIT ÎN VEDEREA ÎNREGISTRĂRII VA CUPRINDE:
a) cerere de inregistrare ce va contine in mod obligatoriu urmatoarele elemente:
• numar de iesire din unitate;
• sediul unitatii;
• cod fiscal;
• nr. telefon, nr. Fax;
• obiectul de activitate si ramura, natura capitalului social (de stat, mixt sau privat);
• nr. total de salariati beneficiari ai contractului colectiv de munca, durata contractului cu mentiunea ca acesta se va aplica de la data inregistrarii acestuia la inspectoratul teritorial de munca sau de la o data ulterioara;
• mentiunea ca la nivelul unitatii nu exista sindicat reprezentativ,
• mentiunea ca a incetat contractului colectiv de munca incheiat anterior (in situatia in care a fost inchieta un astfel de contract) sau precizarea ca nu a mai fost incheiat un contract colectiv de munca la nivelul societatii.
b) contractul colectiv de muncă/actul aditional, în original, redactat în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar (inspectoratul teritorial de munca), semnate de către părţi;
c) dovada convocării părţilor îndreptăţite să participe la negociere;
d) împuternicirile scrise pentru reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii şi semnării contractului colectiv de muncă;
e) dovezile de reprezentativitate ale părţilor.
f) procesele-verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar (inspectoratul teritorial de munca), conţinând poziţia părţilor.
In cazul in care avem reprezentant al angajatilor ales in ianuarie anul trecut, mai este nevoie sa ii dovedesc reprezentativitatea? E suficient sa prezint actele pe care le-am avut la dosar si la inregistrarea CCM?
Ccm - act aditional
silvia99
am un contract colectiv de munca inregistrat la ITM IN 2011, pt un srl cu 25 angajati. cateva modificari au fost aduse acestui ccm (denumirea societatii, ... (vezi toată discuția)