1.Decizia de a demisiona reprezintă actul unilateral de voinţă al salariatului şi nu poate fi „impusă” de angajator. Cu alte cuvinte, angajatorul nu are niciun temei legal în a influenţa decizia salariatului privind încetarea contractului de muncă prin demisie. Dacă angajatorul doreşte încetarea raporturilor de muncă cu salariatului, acesta are la dispoziţie varianta concedierii, cu respectarea însă a dispozitiilor prevazute in Codul muncii.
2. Pentru somaj trebuie sa se indeplineasca mai multe conditii, si anume :
Legea nr.76/2002 :
Art. 34
(1) Somerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
........
Art. 17
(1) În vederea stabilirii dreptului de indemnizaţie de şomaj, şomerii prevăzuţi la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii:
a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;
....
Art. 5 din Normele de aplicare a Legii nr.76/2002 prevede:
Prin motive neimputabile, în sensul art. 17 alin. (1) din lege, se intelege:
a)încetarea raportului de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a), b), d), e), g) şi i), art. 61 lit. c) şi d), art. 65 alin. (1), art. 95 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)încetarea raportului de muncă la iniţiativa angajatorului, prin notificare scrisă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
......
Prin urmare, acestea sunt articolele care dau posibilitatea sa se beneficieze de somaj.
In general, se beneficiaza de somaj daca:
- c.i.m. a fost incetat din motive neimputabile salaiatului
- fostul salariat a realizat un stagiu minim de cotizare de 12 luni in ultimele 24 de luni anterioare datei depunerii actelor la AJOFM.
Stagiul minim de cotizare poate fi cumulat de la mai multi angajatori si nu numai de la unul singur.
Incetarea c.i.m. cu acordul partilor, prin demisie, prin desfacerea disciplinara a c.i.m. etc. nu da posibilitatea sa beneficieze de indemnizatia de somaj, intrucat acestea sunt considerate motive imputabile salariatului.
3. Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca:
Art. 34.
(1) Somerii prevãzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiazã de indemnizaţie de şomaj dacã îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergãtoare datei înregistrãrii cererii;
b) nu realizeazã venituri sau realizeazã, din activitãţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţã, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã în a cãror razã teritorialã îşi au domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa, dacã au avut ultimul loc de muncã ori au realizat venituri în acea localitate.
.......
(1.2) Pentru persoanele încadrate cu contract individual de muncã cu timp parţial, stagiul de cotizare prevãzut la alin. (1) lit. a) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat, prin cumularea stagiilor realizate în baza contractelor individuale de muncã cu timp parţial.
...
In speta, pentru un cim de 4 ore doua luni de activitate echivaleaza cu o luna de stagiu la somaj.
Asadar, pentru minim 12 luni de stagiu va trebui sa aveti 24 de luni lucrate cu 4 ore/zi fara a avae vreo intrerupere in aceasta perioada.
va multumesc mult pt raspuns, dar nu sunt pe deplin lamurita...daca mai aveti putina rabdare cu mine...
am aproape 1,7 ani de munca aici, cateva luni cu 8 ore dar au fost si cateva luni in care am stat cu prog. redus pe cartea de munca(4 ore) pt a face patronul reduceri de cheltuieli. apoi, aceasta firma a bagat-o in insolventa( in prima firma am avut un singur contract) si m-a transferat pe alta de cateva luni, unde mi-a facut 2 contracte a cate 4 ore.
el vrea sa-mi dau demisia pe un contract iar pe celalalt sa ma bage in somaj. nu cred ca voi face cele 24 de luni de cotizatie in acest caz, deoarece si primul contract a avut cateva luni cu 4 ore.
iar faptul ca nu am putut ramane doar cateva zile peste program ,neavind in aceea perioada cu cine sa las copiii poate fi motiv disciplinar?
multumesc