ART. 165 Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale
(1) Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;
b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală.
Deci, au dreptul sa va conditioneze plata, daca amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, daca nu, nu.
Daca cele afirmate de dvs. sunt certe (si presupunand ca nu sunteti in eroare), va recomand sa depuneti o petitie urgent in acest sens (sa nu va apuce 31 martie), bine motivata in fapt si in drept, catre serviciul de impozite local, in care expuneti situatia si solicitati sa platiti partea dvs. de impozit.