Minor care refuză să meargă la școală și are probleme de comportament după ce a aflat că este adoptat: cum am putea rezolva situația? Am ajuns la capătul răbdării și al înțelegerii
Buna ziua. Ne confruntam cu urmatoarea problema: avem un copil pe care l-am adoptat in anul 2000 (a fost adus acasa direct din maternitate). Noi am dorit sa amanam cat mai mult momentul in care o sa-i spunem adevarul , adica sa fie colo catre majorat. Dar bineinteles ca soarta a vrut ca lucrurile sa decurga cu totul altfel, asa ca in urma cu un an jumatate i-am spus adevarul, deoarece ne-a fost teama ca va afla din alta parte.
Din acel moment relatia noastra s-a schimbat; - in primul rand ne-a reprosat ca mai bine nu i-am fi spus, iar mai apoi s-a distantat tot mai tare de noi. Am urmat sedinte de consiliere psihologica (impreuna toata familia) dar a refuzat sa participe mai mult de 2-3 sedinte. Pe masura ce timpul a trecut a inceput sa nu mai asculte, sa refuze sa invete si sa mearga la scoala.
Acum este in clasa a 9 a , la un liceu la care el si-a dorit sa mearga , are peste 100 de absente si se pune problema mutarii disciplinare , (oricum ramane repetent cu media 3 la purtare).
Pleaca de acasa la scoala, si numai acolo nu ajunge . La orele la care participa, din cand in cand, nu scrie, nu raspunde nimic, sfideaza pe toata lumea cu nepasare. In ultima vreme pleaca de acasa fara sa anunte. Refuza sa vina noaptea acasa si/sau sa spuna la cine este.
Am incercat toate metodele (rasplata pt fapte bune, pedepse-restrictii internet, telefon) orice, sa ajungem la o intelegere dar nu am reusit s-o scoatem la capat. In lipsa noastra aduce persoane straine in casa, fara sa ne anunte, cu toate ca a fost rugat si atentionat in privinta asta de nenumarate ori.
Am ajuns la capatul rabdarii si a intelegerii.
Acum i-am oferit alternativele:
* merge la scoala si se tine de invatatura asa cum facea inainte
daca nu:
* in Iulie face 16 ani - sa se angajeze (cu acordul nostru)
*daca nici asta nu vrea, atunci e liber de tot, sa-si traiasca viata dupa bunul lui plac, dar nu alaturi de noi.
L-am mai atentionat ca: daca mai pleaca de acasa fara sa anunte si refuza sa vina noaptea acasa, schimbam yala si nu-l mai primim.
Va rog sa-mi raspundeti in ce fel noi, ca parinti putem fi raspunzatori,daca refuzam sa-l primim inapoi (atunci cand va binevoi sa vina acasa), sau in cel mai "negru scenariu" daca alege varianta de a pleca de tot . Va multumesc.
gi-jane2
Moderator 3din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Puteți fi acuzați de abandon ( alungarea și lăsarea lui fără ajutor), ii datorați întreținere pana la 18 ani.
Mai încercați cu consiliere psihologica.
Mai cereți sfaturi la dgaspc, la scoala, ONG-uri..
Daca rasplata si pedeapsa nu merge, ce-ati spune de ceva dragoste? Stiu ca il iubiti, nu ma refer la asta, nu stiu insa cum sa va spun sa nu va sune aiurea... dar e normal sa treaca prin ce trece.
Copilul acum abia a aflat care e situatia si nu se simte acceptat fara conditii, asa incat schimba unilateral conditiile sa vada daca mai e acceptat, iubit... daca mai e mangaiat, primit in casa... e modul in care un ranit emotional respinge ca sa fie strans mai tare in brate.
De aceea, cautati un psiholog la care sa mergeti sa va invete cum anume sa abordati astfel situatia.
Sincer, nu stiu ce ati vorbit cu el, nu stiu cate scuze i-ati cerut, dar eu una as simti multe dezamagire sa aflu ca nu sunt cine stiam ca sunt, ca nu stiu cine sunt si ca cei pe care i-am iubit fara conditie m-au mintit si n-au avut incredere in mine...
L-ati ranit, poate se razbuna, incearca sa egaleze suferintele, nu stiu... e compatibil cu ideea de pedeapsa si rasplata, sincer.
Legal insa, nu aveti ce face. E copilul dv., il iubiti, il cresteti, abia la 18 ani il puteti da afara daca nu munceste. Totusi, inteleg ca e greu, dar nu inteleg cum un an dificil va poate aduce in situatia de a schimba yala ori de a va alunga copilul.
Iertati-va si cautati sa va vindecati toti trei. Incercati sa intelegeti si sa acceptati ca asta e felul lui de a suferi. Incercati sa schimbati situatia actuala, sa il intrebati daca vrea sa faca pauza de liceu un an, daca are el o alta solutie de a trece peste perioada actuala, daca vrea sa-si vada parintii biologici, daca vrea macar sa stie despre ei, de motivatia lor... e abandonat de doua ori, la 15 ani, o varsta nu tocmai usoara.
Lasati absentele, ganditi-va ca sufera foarte tare, ca pe cat plangeti dv. langa usa asteptandu-l, pe atat plange si inima luin de dezamagire... incercati sa obtineti iertarea lui. De acolo incepe vindecarea.
ContSters257745
Utilizator 8din 9 utilizatori consideră acest răspuns util
E greu sa (mai) raspunzi cand deja ai fost precedat de 2 moderatoare redutabile. Cazul dvoastra e atat de special incat...nu exista o lege clara ptr el.
Pe de o parte, cred ca v-a lipsit tactul, diplomatia, facultatea de psihologie sau orice altceva ar fi cauzat aceasta transformare a adoptatului intr-un neadaptat atunci cand i-ati spus ca nu-i sunteti parinti biologici. Dar..asta e din trecut si nu se mai schimba.
Puteti fi acuzati de abandon, zice cineva. Eu va spun ca n-are cine sa va acuze si daca va acuza, intretinerea nu cuprinde nici saltea Dormeo si nici caviar (in lege).
Cine sa va acuze? El..va poate acuza. Facand (daca stie) o plangere penala cu probe indubitabile.
Eu cred ca 2 zile de foame si frig, ii vor reconsidera pozitia, inainte sa-i treaca prin cap formularea unei plangeri penale.
La fel de acoperiti ati fi si daca i-ati propune alocarea a 25% din venitul dvoastra (ca parinti adoptivi) contra parasirii locuintei dvoastra.
GermanAlex
Utilizator 9din 9 utilizatori consideră acest răspuns util
Acum cativa ani cineva se plangea la fel ca dumneavoastra de probleme serioase cu copilul adoptat si altcineva ii raspundea ca a patit la fel si s-a dus cu copilul la parintii lui initiali care traiau intr-o bojdeuca ingrozitoare alaturi de alti frati si surori intr-o mizerie infioratoare si i-au propus sa ramana acolo cu parintii sai. Copilul s-a speriat asa de tare ca s-au rezolvat multe probleme. Daca nu ii aveti, ii puteti inventa. Platiti pe cineva la distanta mai mare, undeva unde el nu cunoaste. Pana la urma e permis si sa il minti daca reusesti sa ii bagi mintile in cap.
proastasatului
Utilizator 6din 8 utilizatori consideră acest răspuns util
Sunt perfect de acord cu AVLIL. Copilul trece printr-o perioada cumplita care se suprapune cu varsta ingrata a pubertatii, cand o iau razna si copiii model.
Copilul a aflat ca nu e (biologic) copilul dvs., in vreme ce ceilalti copii sunt copiii parintilor lor! Cum sunt eu in comparatie cu cum e, ce are, ce face, colegul de clasa e la aceasta varsta cel mai important lucru din lume!
Ce stie copilul la cei 14 ani ai lui de la ceilalti copii? Stie ca dragostea parintelui este neconditionata. Si se intreaba, daca in cazul lui, in care parintii lui nu sunt de fapt parintii lui o fi acea dragoste tot neconditionata?
Comportamentul lui e metoda lui de a afla raspunsul! Nu-i spuneti ca schimbati yala, spuneti-i ca nu puteti dormi de grija, imbratisati-l cand vine, mangaiati-l, asigurati-l ca-l iubiti. Nu va va crede din prima, va continua sa va "incerce" o data, de zece ori, de o mie de ori, apoi mai rar si cand credeti ca s-a convins va mai incerca o data!
Cateva lucruri, nu multe, dar grele, va vor ajuta: dragostea, constanta (orice ar fi nu va pierdeti cu firea, nu-l alungati, nici macar la furie, nu spuneti sub nico forma "mai bine nu te luam", caci cuvintele pot rani infinit mai mult ca loviturile) si sfatul unui psiholog.
Ati facut un lucru mare, ati adoptat un copil, mai adoptati-l odata, acum cand rataceste in durere, dezamagire, furie si frica de a nu fi iubit. (ca ceilalti).
avocatnet.ro explicăm legislația
Manuela Rășină, administrator
GermanAlex, utilizator
proastasatului, utilizator
Roland Mindrila 
panzarumitica