Modificarile aduse legii adoptiei au stabilit ca părinţii care au adoptat un copil trebuie să îi spună acestuia de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei, că a fost înfiat. Deasemenea, se reglementează şi dreptul persoanelor adoptate de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi de a beneficia de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice. Informatiile referitoare la adopţie, la originea copilului, în special cele cu privire la identitatea părinţilor fireşti, precum şi datele asupra istoricului medical al copilului şi familiei sale trebuie să fie păstrate minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviinţare a adopţiei.
Un subiect delicat. Familia care doreste sa adopte un copil are multa dragoste de oferit neconditionat, asumandu-si cresterea unei fiinte nevinovate, abandonata de cea care i-a dat viata. Cunosc cateva familii care au adoptat copii, chiar si cate 2 odata. Daca ii intrebi cum se simt acum ca si parinti, o sa raspunda ca desi li s-a schimbat viata si sunt fericiti.
Din nefericire insa, cunosc si doua cazuri in care realitatea a avut un "cuvant greu de spus".
Cazul 1:
Baietel infiat la varsta de un an, crescut si educat frumos de o familie de intelectuali. La varsta de 11 ani, la scoala fiind, baietelul s-a ciondanit cu verisoara lui iar aceasta nu a gasit altceva de reprosat decat faptul ca are comportament mostenit de la parintii lui biologici. Odata ajuns acasa copilul a intrebat parintii daca este adoptat si acestia i-au explicat cat se poate de protector, ca da. Ei bine, de atunci copilul este "schimbat" si desi au trecut mai mult de 3 ani, continua sa fie interiorizat, desi face terapie de suport cu un psiholog. Parintii se condamna zilnic ca nu au pregatit copilul de la o varsta mai frageda pentru a afla adevarul despre parintii biologici, pentru a nu fi nevoiti acum sa vada suferinta din ochii baietelului
care le spune ca nu mai are incredere in ei.
Cazul 2:
Fetita in varsta de 15 ani, superba, sensibil si extrem de talentata in domeniul muzicii, afla cu ocazia unei vizite la o ruda de la tara ca este infiata. Dupa ce aparent, trece destul de usor peste socul aflarii acestei vesti, solicita parintilor adoptivi sa ii inlesneasca intalnirea cu mama biologica, tatal fiind necunoscut. Parintii adoptivi, accepta, contacteaza mama biologica si are loc intalnirea dintre cele 2. La o saptamana dupa vizita facuta mamei biologice, fetita se sinucide, lasand un bilet de adio in care scria ca desi mama ei avea 3 copii numai pe ea a abandonat-o. :((
Ambele familii care au ascuns copiilor adoptati adevarul, au crezut cu tarie ca asa ii protejeaza, cand de fapt i-au expus clipa de clipa, socului de a afla ca sunt adoptati.
Consider ca daca legea prevede ca, un copil adoptat trebuie sa fie pregatit inca de la o varsta frageda sub indrumare specializata, nu poate fi decat de bun augur pentru minor.
Vorbiti de o varsta mai frageda decat 11, respectiv 15 ani? Sa inteleg ca sunteti de parere ca de la 4-5 ani trebuie sa-i repete cineva copilului ca este un copil adoptat si sa-l duca de mic la psiholog pentru a se obisnui cu ideea? Dar acest lucru costa niste bani. Daca aceste sedinte ar fi gratis da, in schimb daca trebuie platite nu cred ca toata lumea poate beneficia. Si atunci cum ramane cu psihicul copilului? E un subiect foarte sensibil la orice varsta.
Stimabile Justitiar, nici eu nu sunt de acord cu obligatia cu platii in particular a unui psiholog deoarece atunci ar fi discriminati parintii adoptivi cu posibilitati materiale mai reduse dar sunt de acord cu citez: "sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei" .....serviciu care sper sa fie stipulat ca si gratuit, in lege.
Parintii despre care am povestit mai sus ar da orice sa poata schimba prezentul in care traiesc acum. Este tragic pentru o familie si foarte trist pentru cealalta.
Este cunoscut faptul ca la o varsta frageda copilul percepe realitatea diferit, pentru ca prin experimentare isi creaza propriile mecanisme de aparare. Acceptarea afectului de timpuriu, nu va duce in etapele ulterioare de dezvoltare la negarea sentimentelor asociate de acceptarea realitatii si nici la angoase sau scadere a stimei de sine a copilului.
Strict din punct de vedere juridic: care este sanctiunea neindeplinirii acestei obligatii?
Tot juridic: cine defineste varsta cat mai mica? 2 ani e bine? Sau 7? 11? Poate 5?
Dreptul la informare, asa cum este el definit in lege, este o aberatie. Informare ar insemna sa-i dai copilului toate detaliile, inclusiv cele cu privire la pariintii naturali si la modul in care a ajuns sa fie adoptat (precum si la cel in care a fost parasit de parintii firesti, nu?). Spune-i unui copil ca mama lui e alta, fara sa-i spui, atunci cand te va intreba, cine e, unde e, de ce nu vine sa-l vada...
S-a gandit cineva la sentimentul de inferioritate care se va naste in mintea si sufletul acelui copil? La ce va gandi el, raportandu-se la ceilalti copii, stiind ca este adoptat in timp ce plozii cu care se joaca au langa ei parintii firesti?
Ce sa faca un copil de varsta cat mai mica cu aceste informatii? Le poate intelege? Le poate suporta?
Cat de pregatiti sunt specialistii din cadrul compartimentului adoptii si postadoptii pentru un astfel de demers?
Legatura cea mai puternica a unui copil este aceea cu parintele sau. Fie el cel firesc, fie el cel adoptiv (pe care copilul il stie ca parinte, si atat). Cui foloseste sa o distrugem din frageda pruncie? Si in numele a ce? In numele dreptului la informare! Dar dreptul la o viata decenta din punct de vedere material? Dar dreptul la un spital dotat cu tot ce trebuie? Dar dreptul la gradinita si scoala? Dar dreptul la un viitor sigur, la locuri de munca dupa terminarea scolii? Dar dreptul la atatea si atatea lucruri de care depind formarea copilului si viitorul lui?
Stiu, pe astea le garanteaza Constitutia. Mai lipsea dintre ele dreptul la informare. Bomboana de pe coliva.
O reglementare care poate fi benefica pentru copiii adoptati. Iar asta fiindca intr-o zi acestia vor afla intr-un fel sau altul despre faptul ca au fost adoptati. Uneori , in imprejurari si de la persoane nepotrivite. Asa cum relata mai sus colega, se intampla ca anumiti copii aflati in aceasta situatie sa fie profund afectati si sa accepte foarte greu realitatea, mai ales daca nu beneficiaza de consiliere psihologica, si clar ca majoritatea nu beneficiaza.
Cunosc si eu situatii de gen, copii care au aflat de la alti copii, la joaca, in fata blocului, unde li s-a aruncat in fata faptul ca au fost infiati. De multe ori aceasta dezvaluire apare ca un fel de repros, de rautate, in sensul ca, spre deosebire de noi, care avem parinti naturali, tu esti doar un copil infiatsi ar trebui sa-ti vezi locul.Copilul se vede cumva pus in inferioritate si are de suferit. Iar socul poate fi greu de depasit, apar intrebarile catre parinti, apoi, mai tarziu, acesti copii doresc sa-si cunoasca parintii biologici si originea.
Daca insa pentru acesti copii va fi un lucru benefic, pentru ca ei sa fie la adapost de neajunsurile aflarii pur intamplatoare a situatiei lor , pentru parinti s-ar putea sa fie putin mai delicat. Am convingerea ca nu toti vor fi incantati de aceasta reglementare, intrucat si-ar dori sa aiba un copil doar al lor, pe care sa nu-l imparta , atunci sau mai tarziu.
Ma intreb daca nu cumva aceasta noua reglementare ,din motivul expus mai sus, nu va avea ca efect scaderea numarului adoptiilor. Daca nu cumva oamenii nu vor mai fi dispusi sa investeasca emotional, material, intr-un copil care oricum mai tarziu ar fi posibil sa-i paraseasca , sa-i renege, si altele.
Lnfiere copil minor
adina000
Buna ziua ! Copilul meu in varsta de noua ani nu are tata in certificatul de nastere , iar eu si tatal lui nu am pastrat legatura si nu stim nimic unul de ... (vezi toată discuția)
avocatnet.ro explicăm legislația
alexstroe1976