avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 538 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Recuperări de creanţe, datorii, ... recuperare arendă
Discuție deschisă în Recuperări de creanţe, datorii, Probleme cu băncile

recuperare arendă

în anul 2004 a fost încheiat un contract de arendă pentru suprafaţa de 5,73 ha.Spun "a fost " pentru că noi,moştenitorii care deţinem terenul agricol în devălmăşie,nu ne-am pus semnătura pe el.Dar asta-i altă discuţie,de natură penală.Şi suprafaţa reală nu este aceasta.ci 7,22 ha.În anul respectiv am ridicat 396 kg de grâu iar pentru restul de 3050 kg am optat în faţa arendaşului pentru plata în bani.Am încercat în anul 2004,în numeroase rânduri să recuperez banii dar...cunoaşteţi tertipurile.Ca să scurtez,nici în anii următori n-am primit nimic pe motiv că l-a lăsat pârloagă.Întrebarea mea este dacă arendaşul depune undeva o situaţie cu plata arendei către beneficiari precum şi tabele cu terenurile şi numele arendatorilor,pentru ca eu,în demersul meu de a-mi recupera drepturile să pot demonstra că a lucrat terenul şi că ar fi predat arenda an de an pentru că a semna în fals şi la rubrica arendatorului nu este,aşa cum am arătat,o problemă pentru dânsul.Vă mulţumesc!

Cel mai recent răspuns: puedo_2004 , utilizator 11:14, 21 Februarie 2016
Buna ziua,
Va trebui sa vedeti daca acel contract mai este in vigoare in functie de termen si clauze.
daca este in vigoare atunci, cu certificatul de mostenitor, va puteti adresa instantelor civile solicitand arenda pe ultimii trei ani.
doar pe ultimii trei ani!? aşa prevede legea? N-am primit de zece ani! plus 3050 kg din 2004.şi arendaş este primarul,niciun funcţionar din primărie n-ar îndrăzni să mă ajute.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Arendare teren bogdanmarinela bogdanmarinela Un batran - ce nu mai poate munci pamantul din proprietate,vrea sa arendeze o suprafata de teren. Care sunt pasii de urmat si unde trebuie sa se adreseze? ... (vezi toată discuția)
Impozitul pe venit din arenda badiufilaret badiufilaret mai trebuie platit de tata impozitul pe venit din arenda? mentionez aici un lucru: tatal meu este pensionar si a dat o suprafata de 1ha si 30 de ari in arenda ... (vezi toată discuția)
Impozitare venituri din arenda Aura Pop Aura Pop Buna ziua Sunt proprietar de teren si am dat in arenda unei societati suprafata de 1,29 ha , nivelul arendei fiind de 500 kg /pentru un ha ... (vezi toată discuția)