Obligarea la tratament medical

O persoană într-o stare emoțională dificilă (persoană singură, în vârstă, divorțată recăsătorită cu copii și din prima căsătorie, nu doar din a doua, cu copil și nepot pec are îl iubea mult plecați în străinătate, în plus și cu probleme cu alcoolul) cauzează în mod continuu șicanări, apelând telefonul 112 pentru lucruri obiectiv minore (dar subiectiv deranjante pentru ea) și făcând plângeri pentru chestiuni imaginate (cum ar fi că cineva a lăsat poarta deschisă cu intenția de a lăsa persoane neautorizate să pătrundă). Lucrurile pe care le face nu sunt grave, dar sunt foarte deranjante căci apare poliția în mod constant. În plus, pare a fi vorba de contagiune căci în urmă cu câțiva ani, o altă persoană, prietenă cu aceasta, făcea exact aceleași chestiuni (chemat poliția constant), pretinzând că aude zgomote pe care ceilalți nu le auzeau și făcând plângere pentru că ceilalți își spălau mașina.

Codul penal oferă posibilitatea luării de măsuri de siguranță „şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.” (art. 107, alin. (3)), măsuri care includ obligarea la tratament medical și internarea medicală.

Care ar fi calea de a ajunge la obligarea la tratament medical fără ca persoana să fie pedepsită? Plângerea penală? Poate procurorul să dispună realizarea unei expertize medicale în urma căreia să rezulte că persoana are nevoie de psihoterapie sau chiar de tratament psihiatric? De ce are nevoie ca să fie convins de necesitatea unei expertize? Un astfel de tratament ar putea să ajute, detensionând mediul în care se trăiește.