Încadrarea absolvenţilor (conf. art.80 din Legea nr. 76/2002)
Astfel, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, angajatorii primesc:
- o sumă egală cu valoarea ISR în vigoare la data încadrării în muncă (500 de lei), pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii;
- o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării în muncă (600 de lei), pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal;
- o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării în muncă (750 de lei), pentru absolvenții de învățământ superior.
În cazul în care absolventul este persoană cu handicap, subvenția se acordă pe o perioadă mai lungă de timp, de 18 luni. În decursul acestui an și jumătate, absolvenții pot să urmeze o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator. În acest sens, cheltuielile necesare pentru pregătirea profesională vor fi plătite din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la cererea angajatorilor.
Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
art.80
(1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:
a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
(2) Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute la alin. (1) pe o perioadă de 18 luni.
(3) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2) angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, pentru absolvenţii din această categorie.
art. 81
Măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 nu se acordă pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate.
art. 83
(1) Angajatorii care încadrează absolvenţi în condiţiile art. 80 sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) şi e), art. 61 lit. d) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 97 lit. b), art. 98 alin. (1) lit. e), art. 99 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 188/1999privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Abrogat
(4) Absolvenţii pot fi încadraţi în condiţiile art. 80, o singura data pentru fiecare formă de învăţământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.