la nivelul unei institutii este constituita comisia paritara in baza unui act administrativ al conducatorului institutiei publice, conform HG 833/2007.
Avand in vedere ca, asa cum este prevazut in art. 15 alin. 1 din HG 833/2007, mandatul membrilor comisiei paritare este de 3 ani iar in al doilea an membri alesi din partea sindicatului reprezentativ au renuntat la calitatea de membru de sindicat, care ar fi procedura legala pentru modificarea componentei comisiei?
Se emite un nou act administrativ cu un nou mandat de 3 ani in baza propunerilor celor 2 parti sau se actualizeaza actul in vigoare cu noii membri propusi?
În cazul în care are loc încetarea calităţii de membru titular al comisiei paritare în condiţiile prevăzute de lege, membrii supleanţi corespunzători sunt titularizaţi, astfel încât să fie respectat principiul parităţii.
În cazul în care are loc încetarea calităţii de membru titular al comisiei paritare în condiţiile prevăzute de lege, membrii supleanţi corespunzători sunt titularizaţi, astfel încât să fie respectat principiul parităţii.
Nici membrul supleant nu mai are calitatea de membru de sindicat.
In acest caz, se va desemna alti membrii ai comisiei paritare de catre organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii, ori prin votul majorităţii funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.
Asa este, dar in urma desemnarii membrilor din partea organizatiei sindicale se emite un nou act administrativ cu un nou mandat de 3 ani pentru toti membri comisiei sau se actualizeaza actul in vigoare, avand in vedere ca membrii desemnati de conducatorul institutiei se afla in al doilea an de mandat?
Comisia paritara
ylys
As vrea sa stiu daca este legal ca din cadrul comisiei paritare sa faca parte conducatorul institutiei sau conducatorul sindicatului reprezentativ. Conform ... (vezi toată discuția)