buna ziua
am doua fete cu varste diferite in invatamantul gimnazial de stat si de ceva ani scoala cere elevilor o taxa anuala de 54lei pentru paza ( pentru gardian).Din cauza problemelor financiare de 2 ani nu am achitat aceasta taxa la scoala pentru fete si cum cea mare e in ultimul an dirigintele si directoarea adreseaza fetei tot felul de amenintari....si ca nu-i va elibera diploma pentru a merge mai departe. Va rog sa imi spuneti, taxa respectiva pentru paza scolii este legala avand in vedere ca invatamantul este obligatoriu si gratuit?
Siguranţa în unităţile de învăţământ se realizează sub coordonarea prefectului şi este în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a inspectoratelor şcolare, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau a inspectoratelor judeţene de poliţie, a Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti ori a inspectoratelor judeţene de jandarmerie şi a unităţilor şcolare.
Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale alocă, în limita bugetelor aprobate, resurse financiare necesare pentru realizarea împrejmuirilor, securizarea clădirilor unităţilor de învăţământ, pentru iluminat şi pentru alte măsuri prin care creşte siguranţa unităţilor şcolare, la solicitarea consiliului de administraţie al unităţilor şcolare, cu sprijinul de specialitate acordat de poliţie, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Cheltuielile privind creşterea siguranţei unităţilor şcolare nu pot fi puse pe seama acestora.
( Legea nr. 35 din 2 martie 2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ)