1. Pana la 01.07.2016 , persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit pot beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, doi ani respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
2. Incepand cu 01.07.2016, persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
3. Acordarea indemnizatiei pentru CCC nu este conditionata de durata timpului de munca mentionat in c.i.m.- norma intreaga sau timp partial.
art.2 din OUG 111/2010 (valabil pana la 01.07.2016)
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
.....
art.2 din OUG 111/2010 (valabil incepand cu data de 01.07.2016)
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară
.......
Din interpretarea acestui articol reiese ca legiuitorul nu a conditionat acordarea indemnizatiei pentru CCC de durata timpului de munca (norma intreaga sau partiala). Asadar, poate beneficia de aceasta indemnizatie orice persoana care a realizat in cele12 luni eligibile, venituri realizate in baza oricarui tip de c.i.m. indiferent de durata timpului de munca.
In speta, perioada in care ati lucrat cu timp partial - 2 ore/zi, 3 ore/zi, 4 ore/zi etc. - nu va afecteaza dreptul de a beneficia de indemnizatia pentru CCC
4. Ordinul MMFPS 1474/2011:
Situatie: Poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului persoana căreia, din cauza restrângerii activităţii angajatorului, i s-a redus programul de lucru la două ore/zi şi salariul în mod corespunzător, pe o perioadă de 3 luni?
Solutie: Perioada de întrerupere temporară a activităţii din iniţiativa angajatorului este considerată perioadă asimilată în contextul OUG nr. 111/2010, care prevede la art. 2 alin. (5) lit. f) că cele douăsprezece luni de eligibilitate pot fi constituite integral şi din perioada în care persoana se află în întrerupere temporară a activităţii din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivi legii. Totodată, şi o singură oră de activitate efectuată pe zi este suficientă pentru a asigura eligibilitatea la indemnizaţia pentru creşterea copilului. De asemenea, este necesară prezenţa la dosar a documentului de la angajator care să certifice măsurile luate de acesta, cum ar fi: reducerea programului de lucru, concedierea colectivă etc. Prin urmare, în situaţia în care angajatorul certifică prezenţa zilnică, iar în adeverinţa de venituri eliberată de acesta sunt precizate perioadele în care sunt realizate venituri supuse impozitului pe venit, inclusiv perioadele de şomaj tehnic, dacă acestea există, persoana este îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului.