avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 816 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Luare in intretinere
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Luare in intretinere

Pentru luarea in intretinere mamei sau soarei, care sunt conditiile legale care trebuie indeplinite?
Cele doua persoane sunt pensionare, se inadreaza in lege?
Ce conditi financiare trebuie sa aiba?
Ce acte trebuie pentru demersurile legale?
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 20:06, 11 Iunie 2016
Art.77 C.fisc.
...
(3) Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 300 lei lunar, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 62 lit. o), w) și x) și/sau a pensiilor de urmaș cuvenite conform legii, precum și a prestațiilor sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Norme metodologice
SECȚIUNEA a 2-a - Deducere personală
13. (1) În sensul art. 77 din Codul fiscal, deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază, în limita venitului realizat.

Deducerea personală este stabilită în funcție de venitul brut lunar din salarii realizat la funcția de bază de către contribuabil și numărul de persoane aflate în întreținerea acestuia.

(2) Obligația stabilirii persoanelor aflate în întreținerea contribuabilului în funcție de care se atribuie deducerea personală este în sarcina plătitorului de venit din salarii, la funcția de bază.

Persoana aflată în întreținere poate avea sau nu domiciliu comun cu contribuabilul în a cărui întreținere se află.

Sunt considerate persoane aflate în întreținere soțul/soția contribuabilului, copiii acestuia, precum și alți membri de familie până la gradul al doilea inclusiv.

(3) În sensul art. 77 alin. (3) din Codul fiscal, în categoria alt membru de familie aflat în întreținere se cuprind rudele contribuabilului și ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv.
....

(7) În cursul anului fiscal, în cazul în care angajatul obține venituri la funcția de bază, pentru a stabili dreptul acestuia la deducere pentru persoane aflate în întreținere, se compară venitul lunar realizat de persoana aflată în întreținere cu suma de 300 lei lunar, astfel:
a) În cazul în care persoana aflată în întreținere realizează venituri lunare de natura pensiilor, indemnizațiilor, alocațiilor și altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana întreținută rezultă din însumarea tuturor drepturilor de această natură realizate într-o lună;
...
(8) Dacă venitul unei persoane aflate în întreținere depășește 300 lei lunar, ea nu este considerată întreținută.
...

(9) Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la plătitorul de venituri din salarii o declarație pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informații:
a) datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele și prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
b) datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreținere (numele și prenumele, codul numeric personal).

În ceea ce privește copiii aflați în întreținere care nu sunt minori, la această declarație contribuabilul care realizează venituri din salarii va anexa și adeverința de la plătitorul de venituri din salarii a celuilalt soț sau declarația pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală pentru acel copil.

(10) Declarația pe propria răspundere a persoanei aflate în întreținere, cu excepția copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informații:
a) datele de identificare a persoanei aflate în întreținere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
b) datele de identificare a contribuabilului care beneficiază de deducerea personală corespunzătoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
c) acordul persoanei întreținute ca întreținătorul să o preia în întreținere;
d) nivelul și natura venitului persoanei aflate în întreținere, inclusiv mențiunea privind suprafețele de teren agricol și silvic deținute, precum și declarația cu privire la desfășurarea de activități agricole, silvicultură și/sau piscicultură;
e) angajarea persoanei aflate în întreținere de a comunica persoanei care contribuie la întreținerea sa orice modificări în situația venitului realizat.

Declarațiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale nu se emit ca formulare tipizate.

(11) Contribuabilul va prezenta plătitorului de venituri din salarii documentele justificative care să ateste persoanele aflate în întreținere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor, adeverința de venit a persoanei întreținute sau declarația pe propria răspundere și altele. Documentele vor fi prezentate în original și în copie, plătitorul de venituri din salarii păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Persoane in intretinere - procedura, acte necesare comancorinaadelina comancorinaadelina Buna ziua, Am un coleg care doreste sa-si parintii in intretinere; vroiam sa stiu daca declaratia pe propria raspundere este suficienta ( ca nu au venituri) ... (vezi toată discuția)
Deducere copil 18 ani Goguvoinicu Goguvoinicu Buna ziua! Daca un copil minor al salariatului implineste 18 ani in luna iunie 2016 mai poate fi mentinut la deducere la parintele sau si pina ... (vezi toată discuția)
Buna seara! deducererea nu este doar copii minori sub intretinere ... Mion1 Mion1 Buna seara! Deducererea nu este doar copii minori sub intretinere . Pot declara la angajator pt deducere am un copil de 15 ani, un 19 elev , si sotul care nu ... (vezi toată discuția)