Am nevoie de ajutor in urmatoarea speta: sunt coproprietar intr-un imobil cu o cota majoritara de 60% (celelalte 40% fiind detinute de 8 persoane). Unul dintre ceilati coproprietari ( cota 10%) a facut un contract de comodat fara acordul meu. Incercand sa il scot din casa pe comodatar am descoperit acest contract semnat in numele propretarilor....unde pot depune plangerea penala avand in vedere ca imobilul se afla in Sectorul 1? multumesc
ART. 41C.p.p.
Competenţa pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României
(1) Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:
a) locul săvârşirii infracţiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;
d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
(2) Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), competenţa revine instanţei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
.............................