Finuta mea este Persoana Fizica Autorizata cu Cod CAEN -cultura vegetala combinata cu crestera animalelor.
Ea trebuie sa nasca in noiembrie.
Poate beneficia de alocatie crestere copil, unde trebuie sa ne adresam si ce acte trebuiesc depuse.
Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute OUG 111/2010, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Cererea va fi însoţită în mod obligatoriu de:
a) copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
b) actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din OUG 111/2010;
c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2 din OUG 111/2010;
d) dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
e) dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
f) orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.