avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 649 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Pot da examen pentru permis?
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Pot da examen pentru permis?

Ora estimata: 09:00
Complet: C1 P + C
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: Condamnă inculpatul I B I, pentru săvârşirea infracţiunii conducere fără permis, prevăzută de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C. pen., a art. 74 lit. a, c şi art. 76 lit. d C. pen. 1969, la pedeapsa de la pedeapsa de 4 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, iar în temeiul art. 82 C. pen. 1969, stabileşte termen de încercare 2 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 al. 2 C. pen. 1969, pe care o suspendă potrivit art. 71 al. 5 C. pen. 1969 În temeiul art. 274 al. 1 N. C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei către Ministerul Public, iar 150 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.04.2015.
Document: Hotarâre 31/2015 22.04.2015

Ce inseamna mai exact ? Pot da de permis ? Tin sa mentionez ca am fost azi la DRPCIV si mi-au zis ca au nevoie si de sentinta pe langa cazier.

Va multumesc anticipat
Aveţi posibilitatea să redobândiţi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv să obţineţi un nou permis de conducere.

Numai în situaţia în care fostul titular al permisului de conducere îndeplineşte una din condiţiile art. 116, alin.1, lit. a,b,c,d menţionate mai jos, atunci acesta poate solicita aprobarea prezentării la examen în vedere redobândirii permisului de conducere, pentru toate categoriile avute anterior. Astfel, pentru redobândirea permisului de conducere care a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, solicitantul se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:

-- au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;

-- a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

-- interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
Veti putea sustine examen pentru obtinerea permisului doar dupa ce intervine reabilitarea de drept, din cate observ, posibil dupa 2 ani si 4 luni de la ramanerea definitiva a hot., art.116 din OUG 195/2002 la care se raporteaza distinsa mea colega devine incident doar in situatia in care permisul de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1), ori dvs nu ati avut niciodata permis.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Redobandire permis anulat laurentiu_bebe laurentiu_bebe cum redobandesc permis anulat 2015 pentru consumul de alcool [b] (vezi toată discuția)
Redobandire permis auto piturca1981 piturca1981 Am permisul de conducere anulat ptr consum de bauturi alcoolice din 2005. Am primit pedeapsa de 6 luni cu suspendare. Intrebarea mea este daca mai pot recurge ... (vezi toată discuția)
Redobandirea permisului de conducere max67 max67 De când incepe sa curga termenul de 6 luni prevazut de art.116 alin.a in cazul persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii dar eliberate conditionat ... (vezi toată discuția)