avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 686 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... art.5 din conventia europeana
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

art.5 din conventia europeana

La 5 martie 2007, A. a fost reţinut, fiind bănuit că a comis o sustragere. La 6 martie 2007, un judecător de instrucţie a eliberat mandat de arest pe numele lui A. pentru un termen de 15 zile. Judecătorul a conchis, în prezenţa lui A., însă în lipsa avocatului său, că el a influenţat un martor şi poate să se ascundă. În încheierea sa, judecătorul a făcut referire la o descifrare a convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul fix al lui A. cu martorul în cauză şi la declaraţiile a 3 lucrători operativi.
La 7 martie 2007, avocatul lui A. a solicitat judecătorului de instrucţie permisiunea să facă copii de pe descifrarea convorbirilor telefonice la care judecătorul a făcut referire în încheierea din 6 martie 2007. În aceeaşi zi, avocatul a fost informat că cererea sa nu poate fi satisfăcută deoarece dosarul, împreună cu această descifrare, au fost restituite procurorului.
La 7 martie 2007, avocatul a depus recurs la încheierea din 6 martie 2007, solicitând casarea ei şi eliberarea lui A. de sub arest pe motiv că descifrarea telefonică nu a fost discutată în şedinţă judiciară, A. nu a fost asistat de un avocat, iar declaraţiile lucrătorilor operativi nu puteau fi puse la baza arestării.
La 9 martie 2007, Curtea de Apel Chişinău examinat recursul. În şedinţă, care a început la ora 11.00 şi la care nu era prezent reclamantul, avocatul a solicitat accesul la materialele care au servit drept motiv pentru arestarea lui A. Instanţa a admis solicitarea şi a permis accesul la documente. Având acces la materiale solicitate, avocatul a constatat că este vorba de peste 100 de pagini şi că pretinsa convorbire a avut loc pe când A. se afla la odihnă în Egipt. Avocatul a solicitat permisiunea de a face copii de pe aceste documente şi amânarea examinării recursului pentru ca A. să fie adus în şedinţă şi pentru a face cunoştinţă în detaliu cu descifrarea şi declaraţiile lucrătorilor operativi. Avocatul a mai invocat că prezenţa lui A. a fost necesară pentru clarificarea circumstanţelor în care a avut loc pretinsa convorbire şi pentru a stabili cine a vorbit de la telefonul acestuia. Şedinţa a fost amânată pentru o oră, instanţa invocând că prezenţa lui A. la examinarea recursului nu este obligatorie, făcînd referire la cauza Becciev c. Moldovei. La ora 13.00 şedinţa a continuat. Avocatul a invocat că el nu a reuşit să facă cunoştinţă cu descifrarea, că nu este clar în ce circumstanţe a avut loc pretinsa convorbire, că, în orice caz, convorbirea nu putea fi dusă cu reclamantul deoarece el se afla peste hotare şi a ea avut loc până ce reclamantul a aflat despre urmărirea penală, ceea ce nu poate reprezenta o influenţare a vreunui martor. În final, avocatul a declarat că declaraţiile lucrătorilor operativi nu au fost coroborate cu alte probe.
La 9 martie 2007, ora 13.50, Curtea de Apel a pronunţat o decizie prin care a respins recursul. Ea a notat doar că convorbirea a purtată de A., deoarece în perioada respectivă cheia de la apartamentul unde se afla telefonul de la care s-a făcut sunetul o avea doar A. şi nu există date că lacătul de la apartament a fost forţat. Conţinutul acestei convorbiri nu a fost contestat, iar faptul lipsei din ţară nu a fost probat de către avocat.
Răspundeţi motivat la următoarele întrebări:
1. Este oare refuzul de a permite lui A. să asiste la şedinţa din 9 martie 2007 şi de a amâna examinarea recursului pentru un timp mai târziu conforme cu art. 5 al Convenţiei?
2. Este oare interpretarea dată de Curtea de Apel, conform căreia reclamantul urma să demonstreze lipsa sa din ţară, conformă art. 5 al Convenţiei?

Alte discuții în legătură

Este posibila pedeapsa cu suspendare? anda73 anda73 buna seara,daca puteti sa ma ajutati cu raspunsuri intr-o problema.este vorba despre un tanar care a fost arestat pt cumparare de droguri.Din cele aflate de ... (vezi toată discuția)
Servici roaming nesolicitat majevcanin majevcanin buna ziua rog pe cineva sa ma lamureasca in urmatoarea problema in data de 19 m-am trezit cu un SMS din partea COSMOTE prin care am fost somat sa achit ... (vezi toată discuția)
Stenograma convorbire telefonica eder eder Sunt abonat la compania de telefonie mobila RDS si doresc sa solicit stenograma unei convorbiri telefonice pe care am purtat-o cu cineva in luna ianuarie ... (vezi toată discuția)