Spete ce tin de fiscalitate !

Buna ziua, m-am lovit de niste spete ce tin de fiscalitate, unele in corelatie cu legislatia europeana, pe care nu am reusit sa le deslusesc sub nicio forma (nici ca logica sau din punct de vedere juridic), legislatia in vigoare nu-mi indica clar raspunsul. Va rog frumos daca a-ti putea avea amabilitatea sa-mi dati raspunsul la aceste intrebari si explicatia de ce este asa raspunsul.
VA MULTUMESC !


1. Instanța de fond a reținut că numitul T.M., în calitate de administrator al societății comerciale X SRL, a gestionat un contract de finanțare POSCCE. Pentru a obține rambursarea cheltuielilor aferente primei cereri, numitul T.M. a depus la Autoritatea de Management un contract de achiziție și 3 facturi dovedind livrarea de utilaje. În egală măsură, administratorul a confirmat prin cererea de rambursare că informațiile furnizate sunt conforme și legale. Autoritatea de Management a verificat contractul și facturile, constatând că acestea nu există în contabilitatea pretinsului furnizor și a respins la plată cererea de rambursare. Organele de urmărire penală au fost sesizate cu suspiciuni de fraudă. Urmărirea penală s-a finalizat cu trimiterea în judecată. Care este soluția instanței ?

a) Instanța va dispune condamnarea numai a numitului T.M., în calitate de administrator și responsabil de proiect pentru infracțiunile prevăzute la art. 18^1 alin.1 din Legea nr.78/2000;art. 322 C.P. cu aplicarea art.36 C.P.; art.326 C.P., cu aplicarea art.39 C.P.

b) Instanța va dispune condamnarea atât a numitului T.M., cât și a persoanei juridice X SRL, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art.32 C.P., raportat la 18^1 alin.1 din Legea 78/2000; de 4 ori art.322 C.P.; art.326 C.P., cu aplicarea art.39 C.P.

c) Instanța va dispune condamnarea atât a numitului T.M., cât și a persoanei juridice X SRL, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art.32 C.P. raportat la art. 18^1 alin.1 din Legea nr.78/2000; a 4 infracțiuni prevăzute de art. 322 C.P. cu aplicarea art 39 C.P.

2. Numitul M.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute la art.32 CP raportat la 18^1 alin.1 din Legea 78/2000 și art.326 CP, cu aplicarea art.39 CP. În sarcina sa, s-a reținut că în data de 11.08.2011 a depus la OI o aplicație pentru o finanțare din fonduri europene; la dosarul aplicației există și o declarație pe propria răspundere a numitului M.D., cum că asociația A, al cărei președinte era, nu are obligații restante la bugetul general consolidat. În fapt, însă din verificările efectuate, a rezultat conform certificatului de atestare fiscală că asociația înregistra la aceea dată un debit din angajarea răspunderii solidare pentru o faptă a unui salariat împotriva unei autorități publice. Numitul M.D. a solicitat instanței penale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o trimitere preliminară, de vreme de Regulamentul UE 966/2012 prevedea că aplicantul nu trebuie să aibă restanțe la buget from taxes and contributions; pentru ca instanța europeană să asigure interpretarea formulării, în sensul dacă aceasta include și alte sume datorate bugetului general consolidat. Care este soluția instanței ?

a) Instanța va admite excepția de trimitere preliminară, fiind utilă și necesară pentru soluționarea cauzei;

b) Instanța va respinge excepția de trimitere preliminară, întrucât trimiterea preliminară nu este admisibilă în materie penală, după cum nici Regulamentul UE nu produce efecte în materie penală;

c) Instanța va respinge excepția de trimitere preliminară, întrucât aceasta este obligatorie doar pentru instanțele a căror hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.


3. Societatea A SRL a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. z/2012 și a Raportului de inspecție fiscală subsecvent, precum și a Deciziei de respingere a contestației prealabile emise de DRFP B. Societatea a fost obligată la plata unor creanțe fiscale suplimentare, stabilite ca urmare a inspecției fiscale din contractele de livrări de bunuri nr. Xx și tt, încheiate cu societatea M GHmB cu sediul în Germania, pentru bunuri livrate unei societăți terțe în Grecia. Organul fiscal a stabilit că pentru aceste contracte, societatea A SRL trebuia să plătească TVA în România. Care este soluția instanței ?

a) Instanța va respinge acțiunea; conform art. 128 Cod fiscal, livrările de bunuri sunt operațiuni taxabile;

b) Instanța va respinge acțiunea; conform art.134^1 Cod fiscal, faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol;

c) Instanța va admite acțiunea; conform 132 Cod fiscal, locul de livrare a bunurilor este locul unde se găsesc bunurile la începutul transportului indiferent de cine sunt transportate.

4. Instanța de fond a reținut că P.N., persoană fizică a fost impusă din oficiu pentru venituri realizate din practicarea fără autorizație a activității de taximetrist în anul 2001. Decizia de impunere a fost emisă pe baza informațiilor obținute de organul fiscal din oficiu în anul 2011. Prin contestație prealabilă și prin cererea de chemare în judecată, P.N. a invocat prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, pentru anul 2001, dreptul stingându-se la 01.01.2007. Prin întâmpinare, organul fiscal a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că dreptul de a stabili obligații fiscale se stinge în cauză în termenul de 10 ani aplicabil pentru (la 01.01.2012). Care este soluția instanței ?

a) Instanța va admite acțiunea motivat de faptul că dreptul de a stabili obligații fiscale, s-a prescris indiferent dacă se aplică termenul de 5 sau de 10 ani.

b) Instanța va respinge acțiunea motivat de faptul că dreptul de a stabili obligații fiscale nu s-a prescris, fiind aplicabil termenul de 10 ani întrucât exercitarea activității fără autorizare și fără declarare constituie fapte prevăzute de legea penală;

c) Instanța va respinge acțiunea motivat de faptul că dreptul de a stabili obligații fiscale nu s-a prescris, întrucât termenul de prescripție a fost suspendat în perioada în care contribuabilul a omis să depună declarații privind activitatea sa.

5. În fapt, reclamanta M SRL a solicitat printr-o contestație la executare anularea Deciziei de impunere nr. x/2011, Somației nr. x/2014, a proceselor-verbale de calcul a accesoriilor din 2012 și 2013 și a măsurilor de executare silită-poprire, dispuse împotriva subscrisei. Reclamanta a arătat că în anul 2011 a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale prin care s-a stabilit impozit pe profit suplimentar la plată în cuantum de 118.000 lei prin constatarea ca nedeductibile a cheltuielilor cu plata salariilor, deși societatea a depus contractele de muncă și documentele contabile aferente. Astfel, suplimentul de impozit a rezultat dintr-o aplicare greșită a dispozițiilor legale privind cheltuielile deductibile, motiv pentru care nu datorează sumele indicate în titlul de creanță devenit titlu executoriu. Astfel, lipsind creanța formele de executate silită sunt de asemenea lovite de nulitate. Care este soluția instanței ?

a) Instanța va admite acțiunea și va dispune anularea titlului de creanță și a actelor de executare, întrucât procedând la o analiză a fondului cauzei a constatat că documentele contabile dovedesc existența raporturilor de muncă și plata drepturilor salariale, existând astfel cheltuieli deductibile;

b) Instanța va respinge acțiunea întrucât actele emise de organul fiscal verificabile în cadrul procesual al contestației la executare sunt legale și temeinice;

c) Instanța va respinge acțiunea și va menține actele administrativ-fiscale și actele de executare, aspectele susținute de organul fiscal fiind confirmate de expertiza dispusă în cauză.