1. Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului nu are relevanţă plata contribuţiilor de asigurări sociale, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, timp de cel puţin 12 luni , aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
OUG nr.111/2010:
Art. 2
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
......
2. Ordinul 1474/2011
situatie : O persoană care a realizat timp de douăsprezece luni anterioare datei naşterii copilului activităţi profesionale în alte state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) sau Elveţia poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului în România?
solutie : Pentru a stabili statul membru competent care trebuie să acorde drepturile acestor persoane la prestaţii familiale, prevederile legislaţiei naţionale privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, respectiv art. 2 alin. (6) din OUG nr. 111/2010, trebuie interpretate împreună cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, „persoana care desfăşoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislaţiei din statul membru respectiv“. Aşadar, persoanele care desfăşoară/au desfăşurat activităţi profesionale în alte state membre UE sau în state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 au dreptul la prestaţiile familiale acordate de acele state membre, nefiind supuse legislaţiei române, ci legislaţiei statului în care desfăşoară/au desfăşurat activităţile profesionale. Aşadar, aceste persoane nu pot beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului în România.