Am fost intr-o zi la băute cu un prieten, si dupa ceva timp am aflat ca sunt cercetat penal ca i-am furat telefonul, si sustras 400 de lei din portofel, acest fapt nu sa întâmplat. Telefonul lui a fost la mine pentru ca unde am fost sa bem câteva berei, cel care a depus plângerea , a uitat telefonul , sau a fost sustras de barmanul din bar, pentru ca dupa ce a plecat cel care m-a reclamat pentru furt, la scurt timp barmanul mi-a adus telefonul lui, eu l-am luat si l-am înapoiat ...., am fost la audiere!!vreau sa stiu daca pot sa pun plângere pentru calomnie!!
Art. 268 - Inducerea în eroare a organelor judiciare din Cod penal
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.