Exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) poate fi invocata pana la executarea obligatiei corelative.
Invocarea de catre o parte a neexecutării contractului de către cealalta parte într-un litigiu privind obligaţii sinalagmatice nu constituie o excepţie procesuală în adevăratul sens al cuvântului şi al legii – art.136 şi art.137 Cod procedură civilă – ci doar un mijloc de apărare care priveşte şi pune în discuţie fondul dreptului dedus judecăţii. Ca atare neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, nu este nicio excepţie de procedură propriu-zisă şi nicio excepţie de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca şi asupra căruia instanţa se pronunţă pe baza probelor administrate în cauză.
ok, dar poate fi invocata si in cursul procesului, dupa ce s-a depus intampinarea (au trecut vreo 4,5 termene)? problema e ca apararea noastra initiala a fost cam subrezita printr o expertiza. Putem sa o invocam acum? Putem sa o sustinem, daca ar putea fi admisa.
Speta civil
CI Ioana Butan
s-a incheiat un contract de furnizare a unui echipament intre x si y. furnizorul x la termenul prevazut pt livrare solicita prelungirea termenului motivand ca ... (vezi toată discuția)