Am o mare nedumerire, daca gradinitele de stat sunt considerate a fi locuri publice. Din cate stiu eu, locurile publice sunt locurile in care are acces toata lumea iar din cate stiu in gradinite nu poate intra oricine si oricand, la fel de bine cum nu se poate fuma in astfel de locuri (nefiind zic eu publice)
Imi puteti spune mai precis cu trimitere la un cod/lege care sa prevada ca unitatile de invatamant prescolare sunt sau nu locuri publice? Sau daca aveti o opinie mai pertinenta in acest sens.
Multumesc frumos dna Ionica. Imi puteti spune daca se considera loc public si din punct de vedere penal?
Faptă săvârşită în public
Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:
a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.