Scriitorul italian Umberto Eco a făcut o analiză scurtă a epocii social media pe care o traversăm, punctând principalul ei punct slab (și periculos): televiziunea și internetul, cu rețelele sociale aflate în plină creștere, care dau putere „unor legiuni de imbecili”, ridicați azi la rang de „purtători de adevăr”.
„Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”, a spus Umberto Eco, distins recent cu titlul de Doctor Honoris Causa în „Comunicare și Cultură mass media” la Universitatea din Torino, unde a ținut acest discurs.
„Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, a mai spus filosoful italian, care le-a recomandat jurnaliștilor „să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”.
Eco a subliniat, citat de Gazeta Românească: „Ziarele ar trebui să dedice cel puțin două pagini analizei critice a site-urilor, așa cum profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi să utilizeze site-urile pentru a-și face temele. Să știi să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informațiile pentru a înțelege dacă sunt credibile sau nu”.
În schimb, Umberto Eco este optimist în ce privește existența viitoare a presei scrise. „Există o reîntoarcere la tipăritură. Firme din SUA care au trăit și triumfat pe internet au cumpărat ziare. Acest lucru îmi spune că există un viitor, ziarul nu va dispărea, cel puțin pentru cât mi-e permis să trăiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlănțuie sindromul complotului și proliferează scornelile”, a încheiat scriitorul.
[ link extern ] /