Bună ziua,
Referitor la primul aspect potrivit art. 221 din HG 1361/2006
”Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce
se reduce la 30 de zile, la cererea titularului,
dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permis de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei;
c) în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;
d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională complementara nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.
(2) Conducătorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) perioadă de suspendare a fost majorată, conform legii;
b) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
c) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influenţa alcoolului;
d) sancţiunea contravenţională complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune”
Referitor la cea de a doua problemă sesizată, dacă ați depus la Tribunal, acesta nu este competent să judece cauza, numai Judecătoriile judeca contestațiile împotriva proceselor verbal de contravenții. La primul termen de judecată instanța va pune în discuție excepția necompetenței teritoriale și materiale urmând să trimită cauza la instanța competentă.
Potrivit OG 2/2001 ART. 32 (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Deci, dosarul dvs va fi trimis la Judecătoria în circumscripția căreia se află localitatea unde ati săvârșit contravenția.
Pentru circumscripțiile judecătorești intrati pe
[ link extern ] ă.
Certificatul de grefă puteți să-l folosiți, chiar dacă dosarul a fost introdus la instanța necompetentă. Așa cum vă precizam mai sus, la primul termen de judecată magistratul va pune în discuție părților excepția necomeptenței și va trimite cauza la Judecătoria competentă material și teritorial.
O zi buna.