Buna ziua! Daca ma puteti ajuta am o intrebare. M-am ales cu cazier fiscal dupa ce am suspendat o firma in 2010 si contabila nu a mai depus declaratiile fiscale. La momentul suspendarii firma nu avea nici o datorie. Imi apare in cazierul fiscal ca este emis in 30.09.2013. Imi puteti spune va rog, conform legii in cat timp se prescrie, ca sa nu mai apara fapta in cazierul fiscal? Va multumesc pentru ajutor! O zi buna!
(1) Contribuabilii care au înscrise informaţii în cazierul fiscal se scot din evidenţă dacă se află în următoarele situaţii:
h) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului, în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru neîndeplinirea obligaţiilor declarative prevăzute de lege, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului, în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru celelalte cazuri prevăzute de lege. Aceste prevederi sunt aplicabile şi reprezentanţilor legali, respectiv reprezentanţilor desemnaţi;
Atata timp cat societatea exista si este inactiva, nu se sterge inreg din cazier.